Peste 300 de luptători au participat zilele trecute la Cupa României Under 20, competiție găzduită de municipiul Constanța. Sportivii de la CSM Suceava (antrenori Daniel Ciubotaru și Andrei Bolohan) și LPS Suceava (antrenor Valerică Gherasim) au avut evoluții apreciate, numărându-se printre protagoniștii întrecerii la stilul greco-romane. Astfel, Alin Capră (categoria 55 kilograme), Iosif Zlotar (categoria 67 kilograme) și Ștefan Bălan (categoria 87 kilograme) au cucerit medaliile de argint, aducându-și din plin contribuția la clasarea celor de la CSM Suceava pe locul al treilea în ierarhia națională a cluburilor.
„Sportivii noștri s-au prezentat foarte bine la acest concurs, demonstrând că pot lupta de la egal la egal cu oricine. În afară de cei trei medaliați, comportări notabile au mai avut Ciprian Polocoșer, care s-a clasat al cincilea la categoria 97 de kilograme, Felix Dediu, care a pierdut la limită, în sferturile categoriei 67 de kilograme, după un meci pe muchie de cuțit, și Ana Maria Andriș, care a condus cu 4-0 în duelul din sferturi, însă a costat-o o clipă de neatenție”, a declarat antrenorul Andrei Bolohan.
În ce-l privește pe Daniel Ciubotaru, a dorit să mulțumească pentru sprijin sponsorilor Doru Onuț, Bogdan Ureniuc, Restaurant Melody, Restaurant Ceaunul Bunicii, Celestin, colectivului de la LPS și CSM Suceava, Primăriei și Consiliului Local.
LPS Suceava a punctat la Cupa României Under 20 prin sportivul Iustin Vodă, care s-a clasat al treilea la categoria 63 de kilograme.
„Pot spune că Iustin s-a autodepășit la acest concurs, în condițiile în care are încă o vârstă foarte fragedă, 16 ani neîmpliniți! Mă bucur pentru el și sunt sigur că ascensiunea sa va continua. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut și suntem fericiți că am reușit să răsplătim încrederea care ne-a fost acordată”, a precizat antrenorul Valerică Gherasim.