Liceul cu Program Sportiv Suceava, în colaborare cu Asociația Județeană de Handbal Suceava, a organizat la sfârșitul săptămânii trecute unul dintre turneele semifinale ale Campionatului Național de handbal feminin – junioare IV. Între cele opt formații calificate s-a aflat și echipa LPS Suceava, care a fost repartizată în Grupa B, alături de ACS Odorhei, ACS Târgu Mureș și LPS Vaslui. Din Grupa A au făcut parte ACS OK Sport Onești, Sporting Ghimbav, CSO Buhuși și ACS Transilvania Brașov.
Echipa gazdă, antrenată de Florin Ciubotariu, a avut o evoluție foarte bună, izbutind să câștige întrecerea și să se califice astfel la turneul final. LPS Suceava a câștigat grupa din care a făcut parte după 16-15 cu ACS Târgu Mureș, 18-16 cu ACS Odorhei și 21-18 cu LPS Vaslui. Finala întrecerii, împotriva formației ACS OK Sport Onești, a fost plină de dramatism și s-a încheiat cu victoria sucevencelor cu scorul de 33-32, după ce s-au executat trei serii de lovituri de departajare!
Echipa LPS Suceava s-a bazat la această competiție pe următorul lot de jucătoare: Amalia Cocârlă, Natalia Dumitraș, Alisia Roman, Ariana Râșca, Andreea Lazarovici, Andreea Codreanu, Ilinca Lahman, Alexia Petruneac, Alexandra Păduche, Diana Ivan, Erato Chiriazic, Iulia Ailenei, Daria Bălan, Ayana Negru, Maria Gîtman, Carmina Norocel, Ioana Bota, Ioana Bălan, Ştefania Cunițchi și Emily Solcan.