Antrenorul Vasile Boca, coordonatorul centrului de copii și juniori de la Clubul Sportiv Universitar din Suceava, a debutat cu dreptul pe banca tehnică a echipei naționale de juniori a României. „Tricolorii” au disputat zilele trecute, la Pitești, două meciuri amicale în compania reprezentativei similare a Turciei, încheiate cu victorii clare, 36-26 și 37-23. Pentru echipa României au evoluat nu mai puțin de cinci suceveni. Codrin Dascălu, Andrei Rață, Teodor Ilucă și Emanuel Șerban provin de la CSU din Suceava, în vreme ce Eduard Rusu este legitimat la Liceul cu Program Sportiv. Cu toții au avut evoluții apreciate, însă cel ce a ieșit cu adevărat în evidență a fost extrema Teodor Ilucă, golgheterul României cu un total de 23 de goluri.
„Dubla” cu Turcia a făcut parte din programul de pregătire pentru Jocurile Mediteraneene, care vor avea loc în Tunisia, pe parcursul acestei săptămâni.