Sâmbătă, cu începere de la ora 17.00, va începe faza a doua a campionatului Ligii a III-a. În etapa inaugurală a play-off-ului Seriei I, primele două clasate, Foresta Suceava și Bucovina Rădăuți, vor susține meciuri pe teren propriu. Formația pregătită de Dorin Goian va primi vizita Ceahlăului Piatra Neamț, o echipă pe care a învins-o de două ori în sezonul regulat, dar care este în căutarea gloriei de altădată. Partida se anunță foarte echilibrată în contextul în care „forestierii” n-au părut că sunt încă la capacitate maximă în primele jocuri oficiale din acest an, în vreme ce „nemțenii” s-au întărit serios în pauza de iarnă.
Bucovina Rădăuți se va confrunta pe Municipal cu CSM Bacău, într-un alt duel deschis oricărui rezultat.
În play-out, Șomuz Fălticeni pornește favorită în confruntarea de pe stadionul „Constantin Jamaischi” cu FK II Miercurea Ciuc, o echipă care se bazează în campionat pe fotbaliști cu o medie de vârstă foarte scăzută.
Clasament play-off Seria I:
1. Foresta Suceava 18 13 3 2 37-10 42
2. Bucovina Rădăuţi18 12 1 5 39-18 37
3. Ceahlăul Piatra Neamţ 18 10 3 5 42-23 33
4. CSM Bacău18 9 6 3 33-21 33
Clasament play-out Seria I:
5. Ştiinţa Miroslava 18 9 2 7 26-19 29
6. Şomuz Fălticeni 18 8 3 7 28-19 27
7. Viitorul Darabani18 5 1 12 18-41 16
8. Rapid Brodoc 18 4 2 12 19-38 14
9. FK II Miercurea Ciuc 18 2 4 12 9-36 10
10. Dante Botoşani 18 5 1 12 13-39 6
Notă: Formația Dante Botoșani a fost exclusă din campionat!