Formația CSU din Suceava a pierdut greu confruntarea din deplasare, cu CSM Focșani, contând pentru etapa a XXI-a a Ligii Zimbrilor, după un joc de luptă. Vrâncenii s-au impus la limită, cu scorul de 26-25 (15-13). Echipa antrenată de Petru Ghervan a avut jocul în mână, a condus cu 25-23 când mai erau cinci minute de joc, însă nu a reușit să mai înscrie vreun gol până la finalul întâlnirii. „Universitarii” nu au făcut un meci rău, însă ca de fiecare dată în acest sezon, au fost lipsiți de inspirație în momentele cheie ale meciului.
O evoluția excelentă a avut din nou veteranul Răzvan Gavriloaia, care a fost cel mai bun marcator al partidei, cu 10 goluri din 11 aruncări, celălalt remarcat din tabăra oaspeților fiind portarul Darius Makaria.
CSU din Suceava: Makaria, Simulescu, Podovei – Gavriloaia (10) Loic (4), Zarițchi (3), Kbilashvili (3), Balazs (2), Stanciuc (1), Bruj (1), Vizitiu (1), Bologa, Ștefan, Radu, Iul. Roșu.
În etapa viitoare, sâmbătă, pe 25 martie, gruparea suceveană va primi vizita celor de la CSM Bacău.
Rezultate înregistrate în etapa a XXI-a:
Clasament