După perioada de reacomodare la efort, efectuată în localitate, formația Foresta Suceava a intrat în etapa a doua a pregătirii de iarnă. Echipa antrenată de Dorin Goian se află de la începutul acestei săptămâni într-un stagiu centralizat la Gura Humorului, cartierul general fiind stabilit la Hotelul Toaca Bellevue. Aici, cu sprijinul nemijlocit al proprietarului stabilimentului, Petrică Negrea, „forestierii” beneficiază de condiții dintre cele mai bune de cazare, masă, pregătire și recuperare.
Foresta a deplasat în cantonamentul montan următorul lot de jucători: Toma Niga și Matei Cuciureanu – portari; Makongo Karime, Vlad Cimbru, Cătălin Grosu, Andrei Nițu, Marian Botezatu, Robert Cucoș, Alexandru Ionescu, Robert David, Ștefan Cană (venit de la FCSB) – fundași; Samson Chinwendu, Iosif Netbai, Cornel Căinari, Ilie Marian, Marius Filip, Ștefan Mihalciuc, Valentin Hagiu (venit de la Rapid Brodoc), Sebastian Nechita, Vlad Codău (ambii veniți de la Dante Botoșani), Sebastian Burlacu (de la LPS Suceava) – mijlocași; Chika Odoh, Andrei Tănasă, Daniel Muntean, Robert Martin (venit de la Șomuz Fălticeni), Ștefan Petraru (de la LPS Suceava) – atacanți.
Până la reluarea sezonului oficial, „galben-verzii” vor mai susține încă șase meciuri test: pe 11 februarie, cu Gloria Bistrița, la Prundu Bârgăului, pe 18 februarie și 1 martie, cu Șomuz Fălticeni, pe 22 februarie, cu Aerostar Bacău, pe 25 februarie, cu Rapid Brodoc, și pe 4 martie, cu Bucovina Rădăuți.
Foresta a încheiat sezonul de toamnă pe primul loc în ierarhia Seriei I a Ligii a III-a, avansul important de 9 puncte față de următoarea clasată asigurându-i deja formației sucevene calificarea în play-off.
„Galben-verzii” vor relua campionatul pe 11 martie 2023, cu un meci pe teren propriu în compania Ceahlăului Piatra Neamț.