CSM Suceava a pierdut meciul de pe teren propriu, cu Rapid București, contând pentru etapa XVI-a a Diviziei A1 de volei masculin. Întâlnirea a fost controlată de formația vizitatoare, una mult mai experimentată, cu nu mai puțin de 10 străini în lot, care s-a impus la final cu 3-0 (-19, -15, -19). Din tabăra gazdelor, cei mai prolifici jucători au fost M. Gontariu și D. Pop.
„Am întâlnit o echipă înțesată cu <stranieri> de mare valoare. Am avut și momente bune, însă din păcate nu reușim să jucăm la un nivel ridicat un set întreg. Încercăm, ne străduim, lucrăm și la mentalul jucătorilor, dar poate sunt prea tineri. Țin totuși să-l remarc pe Ioan Verciuc, jucătorul nostru în vârstă de doar 14 ani, care a intrat pe teren în setul al treilea și a dat o bună reprezentație. Pentru noi, toate meciurile sunt grele la un asemenea nivel, însă trebuie să luăm ce este mai bun din aceste dueluri”, a declarat antrenorul formației sucevene, Tudor Orășanu.