Echipa națională de handbal juniori a României, formată din jucători născuți în anii 2006 și 2007, a participat săptămâna trecută, în Spania, la un turneu internațional alături de reprezentativele similare ale Franței, Portugaliei și țării gazdă.
Între cei 16 „tricolori” convocați de selecționerul Dan Anca pentru acțiunea de la Tarazona s-au aflat și patru tineri handbaliști suceveni, pregătiți la Clubul Sportiv Universitar de antrenorii Vasile Boca și Ioan Tcaciuc .Este vorba despre portarul Răzvan Râpă, extrema stânga Teodor Ilucă și interii stânga Codrin Dascălu și Andrei Rață.
România a câștigat primul meci al turneului, 32-29 cu Spania, cedând următoarele două confruntări, 26-35 cu Franța și 27-34 cu Portugalia. Sucevenii noștri au făcut o figură frumoasă, Codrin Dascălu, spre exemplu, fiind cel mai bun marcator al României la această competiție, cu 17 goluri înscrise: 4 cu Spania, 5 cu Franța și 8 cu Portugalia. 9 reușite în total și-a trecut în cont Teodor Ilucă, în timp de Andrei Rață a punctat de 3 ori.