Lipsită de aportul a nu mai puțin de 7 jucători, cu toții accidentați, formația CSU din Suceava a dat o replică pe măsură în confruntarea cu Steaua București, meci care s-a desfășurat în sala „Dumitru Bernicu”, în etapa a X-a a Ligii Naționale de handbal masculin. “Universitarii” au zburdat efectiv în prima repriză, pe care au încheiat-o în avantaj, 18-13. Pe fondul oboselii acumulate în tabăra gazdelor, care au avut, cu una-două excepții, numai adolescenți pe banca de rezerve, steliștii au revenit puternic în mitanul secund, duelul terminându-se în cele din urmă nedecis, 31-31.
„Până la urmă s-a terminat bine pentru noi, am câștigat un punct în fața unui adversar puternic. E adevărat că după cum s-au derulat lucrurile în prima parte a meciului am sperat la mai mult, însă în a doua repriză s-au resimțit problemele de efectiv, așa cum s-a întâmplat și în runda precedentă, la Bacău. Am arătat din nou că avem o echipă de luptători, care dau totul pe teren în orice condiții și împotriva oricărui adversar. Îi felicit pe jucători noștri pentru efortul atitudine și le mulțumesc fanilor noștri pentru susținerea pe care ne-o acordă la fiecare partidă”, a declarat Bogdan Șoldănescu, antrenorul secund al „universitarilor”.
CSU din Suceava: Makaria, Podovei – Stanciuc 7 goluri, Gavriloaia 7, Csog 6, Tîrzioru 3, Ștefan 3, Bologa 3, Zarițchi 1, Grigore 1, Vizitiu, Bruj. Antrenori: Petru Ghervan, Bogdan Șoldănescu și Iulian Andrei.
Steaua București: Iancu, Ciobanu – Milosevic 8 goluri, Irimia 6, Popovic 5, Mihalcea 3, Grbovic 3, Y. Pop 2, Georgescu 2, Șomlea 1, Mousavi 1, Burlacu, Johannson, Constantina, Șandru. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.
În etapa următoare, CSU din Suceava va evolua pe terenul celor de la Potaissa Turda sâmbătă, pe 12 noiembrie.
Rezultate înregistrate în etapa a X-a:
Clasament