Foresta a încheiat pe primul loc în ierarhia Seriei I turul ediției de campionat 2021-2022. Echipa antrenată de Dorin Goian, Ovidiu Bosancu, Bogdan Tudoreanu și Vasile Prisacă a dominat autoritar competiția, ajungând să beneficieze, după nouă runde, de un avans confortabil, de șase puncte, față următoarea clasată, Dante Botoșani. În ultima rundă, Foresta a învins cu 1-0 o formație, Bucovina Rădăuți, care a venit pe Areni să dea o replică dârză. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de mijlocașul Marius Filip, în minutul 74, în urma unei faze la care au mai contribuit Makongo și Chika. „Galben-verzii” își puteau dubla avantajul în minutul 78, însă Căinari și Chika au ratat pe rând, de la punctul cu var, o lovitură de pedeapsă repetată de arbitru.
Într-un alt joc al rundei, Șomuz Fălticeni a cedat cu 2-1, pe teren propriu, în fața celor de la Dante Botoșani. Oaspeții au deschis scorul prin Popovici, după un sfert de oră de joc, însă trupa lui Iulian Ionesi a egalat până la pauză, mulțumită reușitei semnate de Vasile Vitu. Golul care avea să decidă soarta partidei a fost marcat de Nechita, în minutul 61.
Sezonul de toamnă va continua, fără etape intermediare, până pe data de 3 decembrie, interval de timp în care se vor desfășura și primele 6 runde din retur. Sezonul de primăvară va debuta pe 11 martie 2023.
La finalul primei faze a campionatului, primele patru clasate se vor califica în play-off, iar ultimele șase vor evolua în play-out. Apoi, primele două clasate în play-off merg în semifinalele barajului de promovare, iar ultimele două clasate în play-out vor retrograda în ligile județene.
Rezultate consemnate în etapa a IX-a:
Viitorul Darabani – Știința Miroslava 0-2
Foresta Suceava – Bucovina Rădăuți 1-0
Șomuz Fălticeni – Dante Botoșani 1-2
CSM Bacău – Csizkszereda II 2-0
Ceahlăul Piatra Neamț – Rapid Brodoc 5-1
Clasament Seria I
1. Foresta Suceava 9 7 1 1 18-5 22
2. Dante Botoșani 9 5 1 3 13-12 16
3. Știința Miroslava 9 5 0 4 12-9 15
4. CSM Bacău 9 4 3 2 12-10 15
5. Ceahlăul P. Neamț 9 5 2 3 21-13 14
6. Șomuz Fălticeni 9 4 2 3 14-8 14
7. Bucovina Rădăuți 9 4 1 4 14-9 13
8. Rapid Brodoc 9 2 1 6 11-21 7
9. Csikszereda II 9 1 3 5 3-13 6
10. Viitorul Darabani 9 2 0 7 7-25 6
Programul etapei a X-a, care se va disputa sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 15.00:
Foresta Suceava – Rapid Brodoc
Știința Miroslava – Bucovina Rădăuți
Șomuz Fălticeni – Viitorul Darabani
Ceahlăul Piatra Neamț - Csikszereda II
CSM Bacău – Dante Botoșani