Formațiile Foresta și UTA Arad se vor întâlni miercuri, cu începere de la ora 16.00, pe Stadionul Areni, în play-off-ul Cupei României la fotbal. Echipa suceveană a ajuns până în această fază a competiției după ce a eliminat pe parcurs formațiile Şomuz Fălticeni și Dante Botoșani, în vreme ce UTA debutează acum în competiție, din postura de ocupantă a locului 11 în sezonul trecut al Ligii I.
„Vom aborda meciul cu UTA cu cel mai bun unsprezece posibil, în funcție și de accidentările care, din păcate, nu ne-au ocolit în ultima vreme. Este clar că plecăm cu șansa a doua, UTA este mare favorită, nu trebuie să uităm că între noi și ei e o diferență de două divizii. Vom aborda meciul cât se poate de serios și le-am transmis jucătorilor mei să joace fără presiune și să se bucure de fotbal, așa cum vor face, cu siguranță, și fanii din tribune, care vor veni în număr mare să ne susțină. Avem atât de mulți jucători tineri care n-au avut până acum șansa să își măsoare forțele cu un adversar așa de titrat, încât, dacă aș putea, le-aș oferi tuturor minute în această întâlnire. Sper să ne prezentăm cât mai bine din punct de vedere fizic la ora partidei și să dăm o replică pe măsură. Am încredere în băieții mei.
Referitor la UTA, este o echipă cu o istorie importantă în spate, care a reușit să revină în prim-planul fotbalului românesc, iar în ultimii ani s-a dezvoltat inclusiv la capitolul infrastructură. Din declarațiile lor, am văzut că acordă o atenție deosebită Cupei, așa că vor sosi bine montați la Suceava. În plus, vin după o experiența nefericită de anul trecut, când au fost scoși din competiție de o formație de Liga a III-a”, a declarat antrenorul principal al „galben-verzilor”, Dorin Goian.
UTA ocupă locul al optulea în ierarhia la zi a Super Ligii și își dorește un parcurs cât mai lung în Cupa României, dorind să spele astfel rușinea de anul trecut, când a fost eliminată în șaisprezecimi de formația de Liga a III-a CSO Filiași. Pentru a evita oboseala, în condițiile în care la trei zile după meciul de pe Areni vor evolua în campionat pe terenul primei clasate, Farul Constanța, arădenii vor face deplasarea la Suceava pe calea aerului.
„Vrem să mergem pe două fronturi în acest sezon. Cupa României este foarte importantă, este un obiectiv de-al meu şi al băieţilor. Respectăm Foresta Suceava, dar trebuie să avansăm în turul următor, mai ales că întâlnim o echipă de eşalon inferior. S-a văzut şi în ediţiile precedente, Cupa este o competiţie a surprizelor şi pentru asta trebuie să fim foarte atenţi. Foresta este o echipă tânără și entuziastă peste care Dorin Goian şi-a pus amprenta. Vom aborda meciul cu maximă seriozitate, sperând că nu se vor mai întâmpla accidentele din sezoanele precedente. Cred că s-au tras învăţămintele necesare şi că, încă o dată, s-a demonstrat că dacă nu eşti pregătit mental la asemenea meciuri, poţi fi eliminat foarte uşor. Din punct de vedere al primului unsprezece, e clar că trebuie să alcătuim două echipe competitive, pentru că în decurs de câteva zile vom avea două meciuri foarte importante, ambele în deplasare, cu distanţe foarte lungi de parcurs”, a precizat antrenorul Ilie Poenaru, pentru sportarad.ro
Ultima deplasare oficială a UTA la Suceava a avut loc în Liga a II-a, pe 28 octombrie 2017, când arădenii s-au impus cu 3-2, după reușitele lui Hlistei (34), Ciucă (37) și Păcurar (90+4). Pentru Foresta punctau Renquin (29) și Acolatse (85). Interesant este că acest meci venea după o eliminare de tristă amintire a „Bătrânei Doamne” din Cupă, 2-5 în compania celor de la Afumați.