Canotorii de la CSM Suceava au obținut rezultate foarte bune la Cupa României pentru juniori I, de la Orșova. Astfel, echipajul de dublu vâsle masculin, alcătuit din Marian Guia și Bogdan Murariu, s-a clasat pe prima treaptă a podiumului de premiere, la fel ca și echipajul de patru rame, format din Andrei Ciornei, Antonel Avăcăriței, Bogdan Moaleș și Sebastian Mocanu.
La feminin, Gabriela Tivodariu și Iulica Ursu au devenit duble campioane, cu barca de dublu rame și cu echipajul de patru vâsle, care le-a mai avut în componență pe Ioana Măcărescu și Flavia Calimariu.
Pe poziția secundă s-a clasat echipajul bărcii de 8+1, alcătuit din Bogdan Murariu, Darius Racoviță, Ștefănuț Airinei, Ionuț Foca, Adrian Nazarov, Iulian Iacob, Sebastian Lupu, Marin Trisciuc, care au fost asistați de cârmaciul Flavia Calimariu. Tot medalii de argint au cucerit Iulian Pleșescu și Marian Guia, în proba de dublu rame.
La patru vâsle masculin, echipajul format din Andrei Ciornei, Iulian Pleșescu, Antonel Avăcăriței și Bogdan Moaleș a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere.
„Sunt rezultate foarte bune, cu care ne mândrim. În urma acestor performanțe, sper să avem cât mai mulți sportivi convocați pentru Campionatele Mondiale de juniori, care vor avea loc la sfârșitul lunii viitoare, în Italia. În încheiere, doresc să mulțumesc pentru sprijin Primăriei și Consiliului Local Suceava”, a declarat antrenorul Ioan Despa.