Foresta a ratat calificarea în finala barajului pentru promovarea în Liga a II-a. După ce fost învinsă în manșa tur cu 1-0, pe Areni, de Oțelul, Foresta a pierdut și meciul retur, disputat sâmbătă după-amiază, la Galați. Echipa antrenată de Dorinel Munteanu s-a impus cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Cissoti (43) și Nistor (72).
Misiunea sucevenilor a fost practic una imposibilă în această partidă, în condițiile în care au evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 10, după eliminarea de pe teren a lui Makongo. A fost o decizie discutabilă a centralului Cristian Moldoveanu, din Sfântu Gheorghe, care a considerat că faultul comis de fundașul camerunez, la marginea careului de 16 metri, a fost în calitate de ultim apărător, cu toate că în apropierea balonului se mai afla și Arnold.
Oțelul: Dur-Bozoancă – Rus, Yabre, Ghiocel, Țica, Neagu, Jardan, Cireș, Cisotti, Cârjan, Nica. Au mai intrat: Savu, Nedelea, Nistor, Adăscăliței și Green. Antrenor: Dorinel Munteanu.
Foresta: Checicheș – I. Mihăescu, Celeadnic, Makongo, Arnold, Novac, M. Ilie, Dorobanțu, Netbai, Unghianu, Chika. Au mai intrat: Chelari, Popovici și Manole. Director tehnic: Ivan Gvozdenovic.
În cealaltă semifinală a barajului de promovare, Dante Botoșani a trecut, cu scorul general de 2-1, de CSM Focșani.
Așadar, un nou sezon ratat pentru Foresta, care se chinuie de patru ani să revină în eșalonul al doilea al fotbalului românesc.