Municipiul Pitești a găzduit ediția din acest a Campionatului Național Școlar de lupte greco-romane. Sportivii de la LPS Suceava antrenați Valerică Gherasim și Andrei Bolohan au făcut un concurs foarte bun, izbutind să cucerească medalia de bronz în întrecerea pe echipe. De asemenea, sucevenii au urcat de șapte ori pe podiumul de premiere în întrecerile individuale. Astfel, Gavril Dediu (categoria 55 de kilograme) și Andrias Olteanu (categoria 90 de kilograme) au obținut medalia de argint, în vreme ce Alin Capră (categoria 51 de kilograme), Iustin Vodă (categoria 60 de kilograme), Iosif Zlotan (categoria 65 de kilograme), Paul Moroșan (71 de kilograme) și Ciprian Polocoșer (110 kilograme) au intrat în posesia medaliilor de bronz. Foarte aproape de podium s-a clasat Gabi Nicoriuc, care a încheiat pe locul al patrulea concursul categoriei 80 de kilograme.
Valerică Gherasim și Andrei Bolohan s-au declarat mulțumiți de aceste rezultate, în condițiile în care LPS Suceava a depășit în clasament cluburi puternice și care stau mult mai bine financiar. Pe această cale, cei doi antrenori au dorit să mulțumească pentru sprijin lui Ciprian Nuțu, de la firma Trutzi, lui Sevi Caba, de la Restaurantul „Melody”, precum și colegilor profesori de la Liceul cu Program Sportiv.