Până pe data de 18 februarie se mai pot efectua înscrieri pentru noul sezon din Campionatul Municipal „Bucovina” la minifotbal, o competiţie care face parte din calendarul oficial al Federaţiei Române de Minifotbal. Ediţia din acest an va începe pe 15 martie şi se va desfăşura tot la Complexul Sportiv „La Bază”, din Șcheia.
În campionat se pot înscrie toţi pasionaţii de minifotbal, în echipe fiind acceptaţi şi sportivi ce evoluează în ligile a IV-a şi a V-a. Nu au însă drept de joc fotbaliștii legitimați în primele trei eșaloane valorice din România, precum și cei care activează în primele două ligi de futsal din țara noastră. Această competiţie are o motivaţie în plus pentru participanţi, şi asta deoarece câştigătoarea campionatului va reprezenta judeţul Suceava la turneul final al Campionatului Naţional.
Pentru cei interesaţi să se înscrie în Campionatul Municipal „Bucovina” la minifotbal, dar şi pentru detalii suplimentare, organizatorii au pus la dispoziţie numărul de telefon 0741 535 429. Până în prezent, au confirmat participarea formațiile Mihu Acoperișuri-Vivendi, United Forest Dumbrăveni, Expert Drive, AWS Team, Adistal și Family.
Ultimul titlu de campioană a fost decernat înainte de pandemie și a intrat în vitrina celor de la Mihu Acoperișuri.