Începând de miercuri, 19 ianuarie, staţiunea suceveană Vatra Dornei este locul de întâlnire a celor mai buni sanieri din lume. Ei vor participa, în perioada 21-23 ianuarie, la a treia etapă de Cupă Mondială la sanie pe pistă naturală, competiţie găzduită pe pista de sanie „Bucovina”, din vecinătatea pârtiei „Veveriţa”. Pasionaţii de acest sport, care vor ajunge în acest weekend lângă mantinela pistei de sanie, vor avea parte de un adevărat spectacol oferit de sportivi din Austria, Belgia, Brazilia, Cehia, Germania, Italia, Kazahstan, Polonia, Rusia, Ucraina, Statele Unite ale Americii.
Tot miercuri au sosit în staţiunea suceveană şi oficialii Federaţiei Internaţionale de Sanie. De la aeroport, împreună cu viceprimarul Marius Rîpan, delegaţia tehnică a mers direct pentru a face o primă inspecţie tehnică a pârtiei „Bucovina”, gazda Cupei Mondiale de Sanie. În seara zilei de joi au avut loc şedinţa tehnică şi o întâlnire a oficialităţilor locale cu conducerea Federaţiei Internaţionale de Sanie, Federaţiei Române de Bob şi Sanie şi reprezentanţii echipelor ţărilor participante la competiţie.
Programul oficial al competiţiei începe vineri, 21 ianuarie, la ora 09.30, cu antrenamentele la simplu masculin, feminin, calificările la simplu masculin şi feminin, antrenamentul la proba de dublu şi calificările la dublu.
Se anunţă spectacol pe pista de sanie
Competiţia de la Vatra Dornei se anunţă una foarte interesantă şi spectaculoasă, deoarece, după două dintre cele şase etape ale sezonului, doi „abonaţi” ai podiumului de premiere, ocupantul poziţiei a doua în ediţia de anul trecut a Cupei Mondiale, Alex Gruber (Italia) şi câştigătorul mai multor titlu de campion mondial Thomas Kammerlander (Austria) sunt la egalitate în acest sezon, pe primul loc cu 185 de puncte fiecare, urmaţi de câştigătorul de anul trecut, austriacul Michael Scheikl (140) şi Florian Clara (Italia cu 115 puncte). Diferenţa de 15 puncte care se acordă între ocupanţii primelor trei locuri (100; 85 şi 70 de puncte) sunt foarte importante pentru Gruber şi Kammerlander, iar o clasare pe locul II sau III ar fi foarte greu de recuperat în etapele din Italia (28-30.01.2022), Austria (18-20.02.2022) şi Rusia (24-27.02.2022).
„A fost aceeaşi situaţie ca acum o săptămână, cele opt sutimi pierdute în prima cursă m-au enervat puţin, aşa că mi-am asumat mai multe riscuri în finala de astăzi. Timpii sunt atât de strânşi, încât nu vei câştiga nimic cu o alunecare de siguranţă”, a declarat Alex Gruber după etapa din 16 ianuarie de la Umhausen, pe care a câştigat-o în faţa lui Kammerlander, oferind astfel o perspectivă asupra strategiei sale de competiţie din etapa de la Vatra Dornei.
Duel în competiţia feminină
La Cupa Mondială de la Vatra Dornei este aşteptat şi un duel şi în competiţia feminină. Campioana mondială Evelin Lanthaler (Italia) şi-a adjudecat cea de-a 34-a cursă la Cupa Mondială într-un mod superior, cu cel mai bun timp în ambele runde. Cu o diferenţă de 0,88 secunde, campioana mondială de juniori Lisa Walch (Germania) a urcat pentru a doua oară pe podium, pe locul doi, în decurs de două săptămâni, urmată îndeaproape de o altă sanieră foarte cunoscută, Greta Pinggera (ITA), pe locul trei.
„În a doua rundă chiar a trebuit să forţez să obţin un timp foarte bun pentru că ceilalţi sportivi sunt într-o formă excelentă. Lisa Walch, în special, este foarte competitivă”, a explicat Lanthaler după a doua victorie a sezonului. Asta înseamnă că este şi în fruntea clasamentului general, cu 200 de puncte în faţa lui Walch (170) şi Pinggera (140), dar o victorie la Vatra Dornei i-ar consolida poziția pentru titlul de campioană.
Italia, Austria şi Rusia „atacă” locul I în proba de dublu
La dublu, campionii mondiali Patrick Pigneter/Florian Clara (ITA) şi-au sărbătorit a doua victorie în a doua cursă a sezonului. Veteranii au fost însă nevoiţi să muncească din greu pentru a 67-a victorie la Cupa Mondială, pentru că tinerii tirolezi Fabian Achenrainer/Simon Achenrainer au pus multă presiune asupra lor, mai ales în a doua rundă. În final, Pigneter/Clara şi-au arătat clasa şi au terminat cursa în 2:35.19 minute, verii Achenrainer au terminat pe locul doi la doar 0,31 secunde în urmă, iar pe locul trei s-au clasat ruşii Pavel Porshnev/Ivan Lazarev.
Deşi conduc în clasamentul general după două etape, Pigneter/Clara speră într-o victorie la Vatra Dornei care le-ar uşura drumul spre câştigarea Cupei Mondiale din acest sezon, mai ales că Patrick Pigneter are foarte mulți fani în stațiunea suceveană în urma rezultatelor deosebite pe care le-a obținut în anii precedenți. Cei doi sunt urmaţi de Porshnev/Lazarev şi Achenrainer/Achenrainer cu 155 de puncte fiecare, echipaje care se vor lupta pentru o poziţie cât mai bună pe podium în etapa de la Vatra Dornei.
Pe 22 şi 23 ianuarie se desfăşoară probele etapei a III-a
Potrivit programului publicat de Federaţia Internaţională de Sanie, zilele de concurs sunt sâmbătă şi duminică. Sâmbătă, 22 ianuarie, de la ora 10.00, este programată etapa a III-a de sanie simplu masculin – manşa I de concurs, de la ora 12.00 va avea loc manşa a II-a, urmată de ceremonia acordării buchetelor de flori şi cea de premiere a participanţilor la etapa a III-a la proba de simplu masculin.
Duminică, 23 ianuarie, la ora 10.00, se va da startul la proba de sanie dublu – manşa I de concurs, urmată, jumătate de oră mai târziu, de proba de sanie feminin – manşa I de concurs. La ora 11.30 se va da startul manşei a II-a de concurs în proba de dublu, după care va avea loc festivitatea de înmânare a buchetelor de flori şi cea de premiere a participanţilor la etapa a III-a a Cupei Mondiale, proba de dublu. Competiţia va fi încheiată cu manşa a II-a de concurs în proba de simplu feminin şi festivitatea de premiere a sportivelor care vor urca pe podiumul de premiere.
Etapa de Cupă Mondială de sanie pe pistă naturală din staţiunea suceveană este organizată de către Federaţia Internaţională de Sanie (FIL) şi Federaţia Română de Bob şi Sanie (FRBS), în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Primăria municipiului Vatra Dornei şi Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei (CSI Vatra Dornei).