Primăria și Consiliul Local al municipiului Fălticeni au organizat în după-amiaza zilei de miercuri, 22 decembrie, la Restaurantul „Parc” din apropierea Bazei de agrement „Nada Florilor”, a IV-a ediție a „Galei de Excelență”, în cadrul căreia au fost premiați sportivii care s-au remarcat în competiţiile de volei, nataţie, canotaj, atletism, tenis de câmp, box şi au dus cu mândrie numele oraşului în concursurile naţionale, fiind o prezenţă aproape permanentă pe podiumurile de premiere şi obţinând numeroase titluri de campioni naţionali. Alături de cei 102 sportivi recompensați au fost și cei 13 antrenori care i-au îndrumat pe tinerii fălticeneni în obținerea unor rezultate foarte bune la competițiile naționale și internaționale desfășurate în acest an.
Ediţia 2021 a Galei de Excelenţă a fost, pentru al patrulea an consecutiv, o modalitate de recunoaştere a valorilor, de recompensare şi de motivare a sportivilor, tineri care, în fiecare zi, prin munca şi dăruirea lor pentru sportul pe care-l practică, vin cu rezultate cu totul şi cu totul excepţionale pentru Fălticeni şi nu numai. În acelaşi timp a fost recunoscută și recompensată munca antrenorilor care îi pregătesc pe aceşti sportivi, fiind motivat astfel și interesul lor pentru atingerea unor performanţe notabile.
„Astăzi facem o festivitate de premiere pentru cei mai valoroși sportivi din municipiul Fălticeni, sportivi care au obținut rezultate bune și foarte bune la competițiile naționale și internaționale. Vreau să le spun tuturor copiilor că ne mândrim cu ei, cu rezultatele lor și faptul că undeva în țară se vorbește de bine de Fălticeni, și asta nu poate decât să ne onoreze și să ne mulțumească pe noi, cei mai mari, fie că e vorba de părinți, de antrenori, de bunici, de primar și de toți ceilalți care le suntem alături și le dorim să aibă parte de rezultate cât mai bune pe viitor.
Știu că munciți foarte mult pentru că fiecare rezultat înseamnă foarte multe eforturi, înseamnă foarte multă muncă și sunt convins că această festivitate de premiere o să vă motiveze ca pe viitor să aveți rezultate și mai bune”, a precizat primarul Gheorghe Cătălin Coman.
Sportivii au primit diplome de excelență și cadouri, iar cei care s-au clasat pe primele trei locuri în finalele competițiilor naționale au fost recompensați și cu echipament sportiv și sume de bani cuprinse între 200 și 600 de lei, după care toți au participat la un dineu oferit de Consiliul Local Fălticeni.
Sportivii și antrenorii premiați:
ACS „Şomuz” Fălticeni, Secţia Box, Antrenor prof. col. rz. Vasile Nistor: Buletică Iulian, Boambă Sebastian Constantin, Borşa Andreea, Dinu Claudiu Dario, Străjeriu Sergiu, Ciobanu Liviu Gabriel Nicolae, Ciobanu Laurenţiu, Apetroae Marina, Gherasim Carina;
ACS „Şomuz” Fălticeni, Secţia Tenis de masă, antrenor coordonator Cătălin Cozma: Hasna Cosmin, Mosneagu Marius, Nistor Dorel;
ACS „Nada Florilor” Fălticeni, Secţia Nataţie, antrenori Luis Lăcătuş, Andrei Pinticanu:Prisecariu Aissia (două noi recorduri naționale în luna decembrie), Silisteanu Daria, Amariei Rianna, Alexa Daria, Tenciu Alecsia, Zarojanu Davis, Radu Elena, Pădurariu Smaranda Lupu Daria, Maftei Sofia, Stan Matei;
ACS „Nada Florilor” Fălticeni, Secţia Canotaj, antrenor Vasile Avrămia, locul I la Campionatul Naţional Seniori: Aparaschivei Ilie Lucian, Vultur Gabriel, Adamovici Sebastian Marian;
Clubul Sportiv Şcolar „Nicu Gane” Fălticeni, Secţia Canotaj, antrenori Vasile Avramia, Ana Avramia: Taşcă Sebastian Alexandru, Niţan Alexandru, Ciurariu Alexandra Elena, Cantoriu Iulia Irina, Dascălu Ioana Diana, Anasiei Andreea Natalia, Guşă Shara Ştefania, Zancu Ştefania Violeta, Brajinca Anastasia Teodora, Nichitoaia Karina Maria, Hoţ Ioan, Simerea Razvan Marian, Vasilache Andrei Iulian, Ciurariu Alexandru Neculai, Aniţa Razvan, Negrea Mădălin Dumitru, Osoianu Sebastian Vasile, Panțiru Ana Maria, Bejinariu Denisa Maria, Crăciun Dumitru, Bălan Andrei Mihai, Hapenciuc Alexandru, Adamovici Noran;
Clubul Sportiv Şcolar „Nicu Gane” Fălticeni, Secţia Volei, antrenori Diana Roxana Floriştean, Marius Stan(Locul II, Finala Campionatului Național de Mini volei): Pavel Ştefan, Amariei David – Valentin, Mihalache Tiberiu – Adrian, Burlacu Luca, Beşleagă Avram, Steluţă Marius-Daniel, Tanasă Dragoş-Petru, Potolincă Alessio-Andrei, Bubuţanu Tudor-Ştefan, Suditu David-Ioan, Jitariu Andreei, Mateiciuc Alexandru Nicolae, Oanea Alexandru, Mercore Rareş, Lupu Alexandru Bogdan, Hortopeanu Rareş Ioan, Filoteanu Alexandros;
Clubul Sportiv Şcolar „Nicu Gane” Fălticeni, Secţia Atletism, antrenor Alin Findanis: Vamanu Roxana, Oanea Ştefania, Călușeriu Bianca, Răuţu Ştefan, Iacob Iustin, Ghivnici Magda, Manolache Maia, Săhlean Alexandru, Irina Diana, Acasandrei Alesia, Răuţu Ioana, Crâşmariu Luca, Prisacă Eusebiu, Finaga Izabela, Ciobanu Robert, Vamanu Sebastian, Crîşmariu Marian;
Clubul Sportiv Alessia Athletic, antrenori Daniela Cojocaru, Laura Alina Blanaru:Boca Matei, Maximilian Toma;
ACS „Nada Florilor” Fălticeni, Secţia Tenis de câmp, copii, antrenori Gheorghe Dascălu, Vasile Filip: Ursache Matei, Sosoi Bianca Alexandra, Tanasă Elena, Mitocaru Daniel, Samachişă Christian, Benea Emanuel, Maftei Alexie, Radion David Andrei, Nistor Alexandru, Iordăchioaia Patrick, Filipciuc Dennis Andrei, Vasiliu Luca, Rădăşanu Adelina, Lazniuc Alexandru, Pantea Alexandru, Pintilii Amalia;
Lechner Tennis School:Arcip David Ioan, Loc I, Circuitul Naţional U12 și component al lotului României U12.