Sezonul de toamnă al ediției de campionat 2021-2022 a Ligii Zimbrilor se va încheia odată cu disputarea rundei cu numărul 15. În primul meci al etapei, formația CSU din Suceava va evolua pe terenul formației Minaur Baia Mare, miercuri, 8 decembrie, cu începere de la ora 18.00. Echipa gazdă, care este calificată și în optimile EHF European Cup, pornește fără-ndoială cu prima șansă în această dispută, însă „universitarii” sunt hotărâți să dea totul pe teren, mai ales că au moralul ridicat după victoria repurtată în meciul anterior de campionat, împotriva celor de la Universitatea Cluj.
Minaur Baia Mare ocupă locul 6 în Liga Națională, având doar 12 jocuri disputate, în vreme ce gruparea suceveană staționează de ceva vreme pe poziția a 11-a, care duce la baraj.
Conform țintarului stabilit de Federația Română de Handbal, campionatul se va relua pe data de 3 februarie a anului viitor, atunci când în Sala „Dumitru Bernicu” va poposi Politehnica Timișoara.
Clasament
Notă: La finalul campionatului retrogradează direct ultimele două clasate, în vreme ce formațiile poziționate pe locurile 11 și 12 vor juca meciuri de baraj cu adversare din Divizia A pentru menținerea în Liga Zimbrilor.