Turul Campionatului Național Divizia B Seniori, ediția 2021-2022, s-a încheiat cu succes pentru echipa ACS Şomuz Fălticeni. Cele 28 echipe participante în Campionatul Național – Divizia B, competiție organizată de Federația Română de Tenis de Masă, au fost împărțite în patru serii de 7 echipe, ACS Şomuz Fălticeni activând în Seria a II-a.
Meciurile de tenis de masă s-au desfășurat în perioada 22-25 octombrie la Bistriţa-Năsăud. Pe lângă cluburile din Bucureşti, Galați, Odorheiu Secuiesc, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Baraolt I, la competiție a evoluat și echipa de seniori care reprezintă urbea de pe Şomuz. Echipa secției de tenis ACS Şomuz Fălticeni, cu o prezență constantă la nivel divizionar, şi care are în componență următorii jucători: Nistor Dorel, Hasna Cosmin, Moșneagu Marius și Cozma Cătălin, a avut și de această dată o prestație bună, terminând pe locul III (4 victorii), în condițiile în care jucătorul nr. 1 al formației a devenit indisponibil chiar înainte de primul meci al competiției (luxație).
Rezultate:
CSO Baraolt I – Șomuz Fălticeni 0-3
Bardocz – Nistor 1-3 / Lorincz – Moșneagu 0-3 / Cocean – Cozma 0-3
LTNM Tg. Secuiesc II – Șomuz Fălticeni 3-0
Pribeagu – Nistor 3-0 / Barti – Moșneagu 3-0 / Kovacs – Cozma 3-1
CS OK Club București I – Șomuz Fălticeni 0-3
Galoș – Nistor 1-3 / Nicolae – Moșneagu 0-3 / Popa – Cozma 2-3
ACS Activ Galați – Șomuz Fălticeni 1-3
Zarinschi – Nistor 1-3 / Capus – Moșneagu 0-3 / Voinea – Cozma 3-2 / Zarinschi – Moșneagu 2-3
CSS Sf. Gheorghe – Șomuz Fălticeni 2-3
Bokor – Nistor 3-0 / Urus – Moșneagu 2-3 / Marton – Cozma 3-1 / Bokor – Moșneagu 0-3 / Urus – Nistor 1-3
CSS Od. Secuiesc II – Șomuz Fălticeni 3-0
Tamaș – Nistor 3-0 / Sanduly – Moșneagu 3-2 / Jenei – Cozma 3-1
Clasamentul turului:
1. CSS Odorheiu Secuiesc II - 12 puncte
2. LTNM Târgu Secuiesc II - 11 puncte
3. ACS Șomuz Fălticeni - 10 puncte
4. CSS Sf. Gheorghe - 9 puncte
5. ACS Activ Galați - 8 puncte
6. CSO Baraolt I - 7 puncte
7. CS OK Club București I - 6 puncte