Mult așteptatul raliu al Bucovinei, revenit în programul competițional după o pauză foarte lungă, a avut printre competitori și doi suceveni - Marcel Cioltan și Radu Rey.
Reluat după 34 de ani de o echipă de organizatori profesioniști, Raliul Bucovinei a început vineri, 29 octombrie, cu o prezentare a echipajelor în zona pietonală a municipiului Suceava, urmată de o sesiune de antrenamente cronometrate în imediata apropiere a orașului, pe traseul spre Cetatea de Scaun Suceava.
Ziua de sâmbătă a adus bătălia cu secundele pe cele 6 probe speciale care se arătau foarte dificile din cauza temperaturii scăzute. Un total de 80 de km de probă specială au fost parcurși de cele 67 de echipaje participante, într-un peisaj de toamnă perfect.
La această ediție aniversară (a X-a) au participat și singurii piloți suceveni din Campionatul Național de Raliuri, Marcel Cioltan din Câmpulung Moldovenesc și Radu – Adrian Rey din Vatra Dornei, din cadrul echipei Danny Ungur Racing.
Echipajul format din Marcel Cioltan și Ionuț Popa a concurat pe un superb Subaru Impreza WRX, obținând un remarcabil loc 1 pe podiumul grupei Național 11 și locul 8 în clasamentul general, iar echipajul format din Radu – Adrian Rey și Iulian Ichim a concurat în premieră pe o mașină de raliu de fabrică Peugeot 208 R2, obținând o clasare excelentă pe podium, respectiv locul 2 în grupa A1 și locul 7 în clasamentul general Rally 2.
„Așa s-a încheiat pentru echipajele din Suceava Raliul Bucovinei, o experiență unică, ce ne face să sperăm că Bucovina va reprezenta din nou un nume cu greutate pe harta automobilismului românesc. Vă așteptăm să ne susțineți și în 2022!”, au transmis organizatorii evenimentului sportiv.