Municipalitatea suceveană a acordat premii în valoare de 41.500 lei unui număr de 22 de tineri sportivi suceveni, cu rezultate deosebite în competițiile naționale și internaționale.
Evenimentul s-a desfășurat la începutul ședinței de Consiliu Local, care a avut loc recent, mai ales că decizia a fost luată în cadrul deliberativului sucevean, la inițiativa consilierilor Ciprian Anton și Ovidiu Paul Hrițcu.
“Am avut onoarea de a acorda premii în valoare de 41.500 lei pentru performanță sportivă, 10.000 lei vicecampionului olimpic Marius Cozmiuc și câte 1.500 lei pentru 21 de tineri care au obținut performanțe sportive în handbal masculin, handbal feminin, atletism, box, natație și volei. Municipaliatea suceveană premiază și performanța în sport! Felicitări tuturor și succes în continuare!”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, care le-a înmânat diplome de merit precum și câte un buchet de flori.
Declarat cetățean de onoare al Sucevei dar și al județului, canotorul Marius Cozmiuc (28 de ani), este legitimat la Clubul Sportiv Dinamo, dar are domiciliul în cartierul sucevean Burdujeni Sat.
Ceilalți 21 de tineri sportivi suceveni premiați fac parte din loturile naționale care reprezintă Suceava la competiții:
1. Atletism - Darius Constantin Melenciuc, Daniela Mădălina Tănase, Delia Ochiană.
2. Box - Ilie David Bratu, Cristinel-Costel Măzăreanu.
3. Lupte - Paul Alexandru Moroșan, Andrei Giorgian Straton.
4. Handbal - Ștefan Armanu, Alexandru Focșăneanu, Sorin Paul Grigore, Ștefan Hreceniuc, Radu C. Codrin George, Niculae Bogdan Florin, Marian Cătălin Zarițchi, Alexandru Reuț, Claudiu Ștefan Stejar, Dragoș Podovei, Maria Chiriliuc.
5. Natație -Oana Sauciuc.
6. Volei - Vlad Constantin Ștreangă.