Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, însoțit de secretarul general, Gabriel Bodescu, și de președintele comisiei tehnice, Mihai Stoichiță, s-a aflat pentru două zile în județul Suceava, având programate întâlniri cu oficialii divizionarelor a treia Bucovina Rădăuți, Foresta Suceava, Șomuz Fălticeni, precum și cu președintele AJF Suceava, Ciprian Anton, și cu noul director al LPS Suceava, Aurel Constantin, dar și cu factorii de decizie de pe plan local.
Scopul acestei vizite a fost dezvăluit de Răzvan Burleanu în cadrul unei declarații de presă.
„Unul dintre scopurile noastre din cadrul acestei vizite face referire la investițiile din partea Companiei Naționale de Investiții în infrastructura sportivă din județul Suceava. Ne bucură faptul că atât Fălticeniul, cât și Câmpulungul se află în procedura de achiziție pentru construirea a câte o bază sportivă de Tip 1, care presupune un teren cu gazon artificial de dimensiuni normale, o tribună cu 500 de locuri, vestiare și instalație de nocturnă. Pe scurt, un stadion care poate fi omologat pentru meciuri de Liga a III-a. Am găsit în primarul municipiului Suceava o persoană care înțelege necesitatea și oportunitatea de a investi la nivel de copii și juniori. Îmi doresc să revin cât mai curând, asta însemnând în primăvara anului viitor, să inaugurăm această bază sportivă finanțată prin CNI, cu un buget de aproximativ un milion de euro, aici, în Suceava”, a precizat președintele FRF.
De asemenea, în plină pandemie de Covid-19, Răzvan Burleanu a făcut un apel către toți cei care activează în fotbalul autohton.
„Mesajul FRF este de încurajare a vaccinării. Îi îndemnăm pe toți jucătorii și membrii staff-urilor tehnice și administrative să treacă prin această procedură de vaccinare, în primul rând pentru a se proteja pe ei. Singura soluție de a reveni la o situație normală e legată de vaccinare. E o chestiune de responsabilitate”, a adăugat Burleanu.
Președintele AJF, Ciprian Anton, reprezentatul Federației în județul Suceava, a salutat inițiativa celor de la Casa Fotbalului de a elimina testele obligatorii pentru copii și juniori. „FRF a venit astfel în sprijinul copiilor și juniorilor, care aveau nevoie de competiții”.
Vizita președintelui FRF în teritoriu a constituit o bună oportunitate pentru conducătorii fotbalului din județ de a vorbi despre problemele cu care se confruntă.
„Infrastructura este punctul nevralgic al sportului, cel mai puțin la nivelul municipiului Suceava. În perioada urătoare, clubul Foresta încearcă să se dezvolte în privința sectorului juvenil. Domnul primar Ion Lungu ne-a garantat că va depune toate diligențele pentru ca municipalitatea să accelereze construirea acestui stadion de Tip 1, astfel încât să putem descongestiona puțin activitatea de la Liceul cu Program Sportiv, cât și pe cea de la Stadionul Areni. Mai ales că, recent, am semnat o colaborare pe mai multe planuri cu conducerea LPS”, a declarat președintele Forestei, Andrei Ciutac.
„Cei mai buni copii de la LPS Suceava trebuie să ajungă la echipa fanion. Așa e normal”, a adăugat noul director al LPS Suceava, Aurel Constantin.
La rândul său, secretarul general al FRF, Gabriel Bodescu, a salutat colaborarea dintre AJF Suceava, LPS Suceava și clubul Foresta.
“E un mod firesc de a aborda fotbalul. Fiecare a înțeles care este rolul lui în dezvoltarea fotbalului, pe plan local, în Suceava. Am fost vara trecută la meciul de baraj al Forestei și am fost plăcut surprins să constat un interes major al suporterilor suceveni de a veni la un meci de fotbal. Suceava arde pentru fotbal și, mai mult ca sigur, apariția unui stadion nou va crea mai multă emulație pentru a reveni într-un eșalon superior”, a precizat Bodescu.