Înfrângere greu de digerat pentru CSU din Suceava, care a pierdut la limită meciul de pe teren propriu cu Minaur Baia Mare, printr-un gol încasat în ultimele 7 secunde ale partidei. Oaspeții s-au impus cu scorul de 26-25 (13-13), la capătul unui joc foarte echilibrat și încrâncenat. Spectacolul de pe teren a fost gustat din plin de publicul sucevean iubitor de handbal, care a revenit în sală după o pauză de aproape doi ani.
„E greu când pierzi la modul acesta, pe final de meci, mai ales când ai și atacul cu 14 secunde înainte de sfârșitul întâlnirii. Au fost unele decizii ale arbitrilor care ne-au iritat pe tot parcursul meciului, pe care nu știm cum să le interpretăm. Poate ar fi trebuit și noi să ne punem mai mult în evidență punctele tari, așa cum s-a întâmplat mai pregnant în repriza a doua. Baia Mare este o echipă puternică, formată din jucători internaționali, iar experiența lor s-a văzut pe final de meci. Sper ca la următorul meci, de peste două săptămâni, de la Timișoara, să facem mai mult”, a declarat antrenorul grupării sucevene, Petru Ghervan.
Portarul Darius Makaria a avut din nou o prestație excelentă, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai celor de la CSU.
„Cred că meritam măcar un egal. Poate ne-a lipsit puțin atenția pe finalul întâlnirii, dar asta e, n-avem ce face, mergem înainte. Am demonstrat în fața unei echipe bune că acasă ne putem bate de la egal la egal cu oricine”, a precizat Makaria.
CSU din Suceava: Grigoraș, Makaria – Tîrzioru (7 goluri), Kbilashvili (4), Furak (3), Roșu (3), Balazs (3), Lupu (1), Bologa (1), Stanciuc (1), Anton (1), Dascălu (1), Vizitiu, Szasz, Ştefan și Juverdianu.
Rezultate înregistrate în etapa a II-a a Ligii Zimbrilor: Universitatea Cluj – Politehnica Timișoara 20-19, CSM Bacău – Dinamo București 30-35, CSM Alexandria – Potaissa Turda 26-28, CSM Vaslui – Steaua București 24-25, CSU din Suceava – Minaur Baia Mare 25-26 și CSM Focșani – CSM București 30-26. Partida Dobrogea Sud Constanța – HC Buzău se va disputa duminica viitoare.
CSU din Suceava ocupă locul al cincilea în clasament, cu 3 puncte, după Dinamo, Focșani, Turda și Steaua, care au punctaj maxim.