La sfârșitul acestei săptămâni va debuta ediția de campionat 2021-2022 a Ligii Zimbrilor. După un sezon care s-a desfășurat sub formă de turnee, eșalonul întâi de handbal masculin din țara noastră revine la formatul obișnuit, cu etape săptămânale.
CSU din Suceava va începe competiția în deplasare, pe terenul nou-promovatei Universitatea Cluj, partida urmând să se dispute duminică, 29 august, de la ora 18.00.
Lotul cu care „universitarii” antrenați de Petru Ghervan, Adrian Chiruț, Iulian Andrei și Bogdan Șoldănescu vor aborda ediția următoare de campionat se prezintă astfel: Darius Makaria, Ștefan Grigoraș, Eduard Duman, Ionuț Andreescu – portari; Alin Roșu, Alex Juverdianu, George Mihalcea – extreme stânga; Leonard Ștefan, Alexandru Bologa, Szasz Elod, Cristi Bejinariu – pivoți; Irakli Kbilashvili, Balasz Botond, Daniel Stanciuc – centri; Adrian Tîrzioru, Pavel Loic, Alex Dascălu – interi stânga; Valentin Anton, Cemal Kutahya, Nemanja Vukovic – interi dreapta; Robert Furak, Cosmin Lupu – extreme dreapta.
Primul meci în Sala „Dumitru Bernicu” va avea loc o săptămână mai târziu, în runda a doua, duminică, 5 septembrie, de la ora 17.00, împotriva grupării Minaur Baia Mare.