Ideea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de a organiza în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal Suceava o competiție fotbalistică pentru tinerii cu vârsta între 14 și 19 ani, intitulată Cupa Mușatinilor, trebuie salutată și copiată la nivel național, fiind ceva nou pentru țara noastră.
Ediția întâi a Campionatului de Fotbal pentru tinerii din parohiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a avut o primă fază zonală, iar în urma partidelor desfășurate până acum s-au calificat la turneul final echipele Dumbrăveni (Protopopiatul Suceava I), Gura-Humorului (Protopopiatul Suceava II), VDS Vicovu de Sus (Protopopiatul Rădăuți), Siret Dolhasca (Protopopiatul Fălticeni) și Moldovița (Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc).
Meciurile turneului final se vor disputa în zilele de 23 și 24 august pe terenurile sintetice de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava. În faza finală se va juca după regula „fiecare cu fiecare”, iar câștigătoare va fi echipa care va acumula cele mai multe puncte. Pentru transparență și corectitudine, Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a ales din urna Cupei Mușatinilor numerele corespunzătoare fiecărei echipe finaliste în cadrul tragerii la sorți, la stabilirea țintarului fiind prezent și Ciprian Anton, președintele Asociației Județene de Fotbal. Deoarece se dorește permanentizarea acestei inițiative de organizare a unui campionat de fotbal pentru echipele parohiale, numele echipei câștigătoare va fi gravat pe trofeu în fiecare an, sporind astfel în rândul tinerei generații interesul și dragostea pentru acest eveniment sportiv, dar și pentru valorile creștine promovate.
„Scopul organizării acestui campionat de fotbal îl constituie transmiterea unui mesaj puternic generației tinere, și anume că sedentarismul și petrecerea unui timp îndelungat pe internet (rețele de socializare, jocuri video), și utilizarea excesivă a mijloacelor electronice (telefon, tabletă, laptop, calculator) dăunează grav sănătății și dezvoltării fizice, psihice și duhovnicești. În plus, se urmărește ca onestitatea și fair-play-ul, spiritul de echipă și curajul, bucuria și spiritul de competiție, valori îmbrățișate de jucători de la început, să devină o constantă a vieții lor”, se arată în prezentarea făcută de preotul Justinian Remus Cojocar pe site-ul arhiepiscopiasucevei.ro
Festivitatea de premiere a Cupei Mușatinilor va avea pe stadionul Areni, marți, 24 august 2021, la ora 18:30, în prezența organizatorilor, a tuturor echipelor participante, a invitaților și a suporterilor. Jucătorii celor trei echipe care se vor clasa pe podium vor primi medalii corespunzătoare poziției ocupate în clasament (locul I – de aur, locul II – de argint și locul III – de bronz). Vor fi acordate diplome, medalii și premii în bani astfel: echipa câștigătoare – 500 lei/jucător + antrenor, echipa clasată pe locul II – 300 lei/jucător + antrenor, echipa clasată pe locul III – 200 lei/jucător + antrenor.
Campionatul este organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Departamentul Activități Tineret, Tabere, Proiecte, Școli și Parohii din cadrul Sectorulul Misiune Pastorală și Actualitate Creștină, împreună cu Asociația Județeană de Fotbal Suceava.