Probleme mari la Foresta cu zece zile înainte de startul ediției de campionat 2021-2022 a Ligii a III-a. În cadrul echipei a fost descoperit un focar de Covid-19, motiv pentru care gruparea suceveană poate rata meciul din prima etapă a noului sezon.
„În urma retestării efectuate de către DSP Suceava în cursul zilei de marți, au fost depistate trei cazuri noi de infectare cu virusul Covid-19, astfel numărul cazurilor pozitive a crescut la cinci. Lotul de jucători și staff-ul vor intra în carantină până la data de 29 august.
În aceste condiții, clubul nostru va solicita Federației Române de Fotbal reprogramarea meciului cu Hușana Huși din prima etapă a noului sezon, partidă programată pentru ziua de 28 august”, se arată în comunicatul emis de conducerea grupării sucevene.
Cei cinci jucători descoperiți pozitivi sunt Robert Martin, Marian Botezatu, Vlăduț Cimbru, Ionuț Mihăescu și camerunezul Jordan Atouba.