Începând de vineri, timp de două weekenduri, municipiul Suceava va fi gazda Juniors Cup, un turneu dedicat fotbalului juvenil. Competiția, organizată de gruparea locală ACS Juniorul, cu sprijinul Consiliului Local Suceava, se va desfășura pe stadioanele Areni și 1 Mai, din Ițcani, având în program întreceri la opt categorii de vârstă, de la 6 la 13 ani. Pe tabloul de concurs se vor afla 80 de echipe de pe întreg cuprinsul țării, urmând a fi angrenați în turneul de la Suceava aproximativ 600 de copii.
Dintre formațiile din județul nostru au confirmat participarea Juniorul Suceava, Foresta Suceava, Bucovina Suceava, LPS Suceava, Luceafărul Bucovina Suceava, Șomuz Fălticeni, Foresta Fălticeni, CN „Nicu Gane” Fălticeni, Cenizia Rădăuți, CSS Rădăuți, Viitorul Solca, Stejarul Cajvana, Junior Câmpulung Moldovenesc, CSM Dorna Vatra Dornei.