Chiar dacă vremea instabilă a constituit un obstacol în calea organizatorilor, în această săptămână s-a depășit borna de 200 de meciuri disputate în cadrul ediției a XII-a a Cupei Monitorul, din totalul de peste 900.
Un număr de 250 de participanți se află pe tabloul de concurs al Cupei Monitorul 2021, care au fost împărţiţi la tragerea la sorți în mai multe categorii, în funcţie de nivelul de joc al fiecăruia şi de vârstă. Ediția din acest an cuprinde și o întrecere feminină, pentru a doua oară în istoria competiției.
Partidele ediției a XII-a a Cupei Monitorul, peste 900 la număr, se vor derula pe toată perioada sezonului cald, pe terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea”.
Rezultate înregistrate vineri în Cupa Monitorul și programul de sâmbătă și duminică:
Dorin Goian – Andu Vornicu | Principală +40, Grupa B | Baza Unirea | 3-6, 6-1, întrerupt |
Ștefan Ungureanu – Adi Ungureanu | Principală +40, Grupa F | Baza Unirea | 6-2, 5-7, 6-3 |
Sâmbătă, 19 iunie, ora 12.00 | Constantin Chetraru – Mihai Grămăticu | Veterani + 65, Grupa B | Baza Unirea |
Sâmbătă, 19 iunie, ora 12.00 | Alexandru Chiseliță - Mădălina Chidinciuc | S -40, Grupa D | Baza Unirea |
Sâmbătă, 19 iunie, ora 14.00 | Narcis Polocoșer – Valentin Baciuc | Principală + 50, Grupa E | Baza Unirea |
Sâmbătă, 19 iunie, ora 16.00 | Tibi Serdenciuc – Ovidiu Donțu | Principală + 50, Grupa B | Baza Unirea |
Sâmbătă, 19 iunie, ora 16.00 | Cornel Turcu – Vasile Cotoară | Principală + 50, Grupa B | Baza Unirea |
Sâmbătă, 19 iunie, ora 18.00 | Mihai Schul – Vasile Belciug | Principală +40, Grupa D | Baza Unirea |
Duminică, 20 iunie, ora 08.00 | Nicu Costrîș – Valentin Chidoveț | Principală + 50, Grupa C | Baza Unirea |
Duminică, 20 iunie, ora 18.00 | Horațiu Neacșu – Ion Tcaciuc | Principală + 50, Grupa D | Baza Unirea |