Municipiul Piatra Neamț a găzduit recent ediția din 2021 a Cupei Orhideea, o competiție pentru seniori, aflată în calendarul Federației Române de Tenis. Majoritatea participanților au provenit din zona Moldovei, în cadrul întrecerii prezentându-se cu bune rezultate și doi sportivi din municipiul Suceava.
Astfel, Florin Popovici-Dumbravă, de la Tenis Club Dava, cap de serie numărul 1, a reușit să câștige turneul categoriei de vârstă +35 de ani, după ce a dispus în finală cu 6-3, 6-2 de Cristian Enache, de la ACS Sense Roman.
La +45 de ani, Ovidiu Busuioc, legitimat la Clubul Sportiv Select, a avansat până în ultimul act, acolo unde a trebuit să se recunoască învins în fața romașcanului Ioan Isciuc, cu scorul de 6-2, 6-3.