Formația Juniorul Suceava a obținut calificarea în optimile de finală ale Campionatului Național de juniori Under 17 cu o etapă înainte de încheierea sezonului regulat. Echipa antrenată de Bogdan Pantea are trei puncte avans față de LPS Suceava, cea de-a doua clasată, beneficiind totodată și de victoria înregistrată în meciul direct. În etapa a IV-a, ambele formații au evoluat pe teren propriu. Juniorul a dispus cu 5-3 de LPS Piatra Neamț, în vreme ce trupa lui Ovidiu Murariu a trecut cu 2-1 de Ceahlăul.
În întrecerea categoriei de vârstă Under 19, Juniorul Suceava a câștigat cu 6-1 disputa cu LPS Piatra Neamț, în vreme ce LPS-ul a cedat cu 3-2 confruntarea cu Ceahlăul.
În acest sezon competițional Campionatul Național de juniori se desfășoară într-o formulă inedită. La finalul sezonului regulat, formațiile clasate pe primul loc în cele 16 serii, constituite în baza criteriului geografic, se vor califica în optimi. Învingătoarele din această fază a întrecerii se vor duela în sferturi, după care cele patru formații rămase în competiție își vor disputa supremația la turneul final, ce va avea loc luna viitoare, la Centrul Național de Pregătire de la Buftea.
Clasament – Seria I – Under 17
Clasament – Seria I – Under 19