Stadionul Areni a găzduit la finele săptămânii trecute duelul dintre Foresta și Șomuz Fălticeni, contând pentru etapa a XIII-a a Ligii a III-a. La finalul unei partide deschise, cu destule faze de poartă, formația gazdă s-a impus la limită, cu scorul de 1-0, și continuă să se mențină în cursa pentru promovare. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat la jumătatea primei reprize, după ce Toukam a fost blocat de Martin în momentul degajării, iar mingea a ricoșat la Filip, care a împins-o din apropiere în plasa porții apărate de Chindriș.
Mitanul secund a început cu un șut expediat de către Joao Claudio razant cu transversala porții echipei sucevene, după care „forestierii” Martin și Zouaoui au greșit, la rândul lor, de puțin ținta. Oaspeții au fost foarte aproape de egalare în minutul 60, la șutul din voleu al lui Sahlean, care a nimerit bara. Imediat, „galben-verzii” își puteau dubla avantajul la lovitura de cap a lui Terzic, partida având să se încheie cu marea ratare a lui Nistor, al cărui șut de la 13 metri, din poziție centrală, a fost respins cu un ultim efort de către portarul Forestei, Gal.
Foresta: Gal - Fărcașan, Celeadnic, Mateciuc, Drugă - Terzic (86 Knezevic), Postică (86 Novacek) - Zouaoui, Filip (67 Vultur), Cerlincă (60 Stănescu) - Martin. Antrenor: Ivan Gvozdenovic.
Șomuz: Chindriș – Njindja Forizs, Toukam, Chisăliță – Tănăsoiu (67 Dohotaru), Polifron (67 Nistor), Sahlean, Sandro (46 Netbai) - Joao Claudio, Tchassem. Antrenor: Daniel Stoica.
Rezultate înregistrate în etapa a XIII-a:
Ceahlăul Piatra Neamț – Dante Botoșani 2-1
Știința Miroslava – Bucovina Rădăuți 2-1
Foresta Suceava – Șomuz Fălticeni 1-0
CSM Pașcani – Hușana Huși 2-1
Juniorul Vaslui – Bradu Borca 1-1
Clasament
1. Ştiinţa Miroslava 13 8 2 3 31-12 26
2. Foresta Suceava 13 8 2 3 24-8 26
3. Bucovina Rădăuţi 13 8 2 3 28-13 26
4. Ceahlăul Piatra Neamţ 13 8 1 4 19-12 25
5. Şomuz Fălticeni 13 6 3 4 18-14 21
6. Huşana Huşi 13 7 0 6 17-14 21
7. Sporting Juniorul Vaslui 13 5 2 6 13-18 17
8. Dante Botoşani 13 4 1 8 16-25 13
9. Bradu Borca 13 1 3 9 9-28 6
10. CSM Paşcani13 1 2 10 5-36 5
Notă: La finalul sezonului, primele două clasate se califică în semifinalele play-off-ului de promovare, în timp ce ultimele două vor retrograda în ligile județene.