Foresta a susținut cel de-al doilea amical al iernii în condiții excelente, la Buzău, împotriva echipei locale, Gloria, care activează în eșalonul al doilea. Sucevenii au dat o replică bună și au reușit să deschidă scorul în minutul 37, printr-un șut extraordinar expediat de mijlocașul Marius Filip, mingea oprindu-se în vinclul porții apărate de Relu Stoian. Gazdele au izbutit să egaleze până la pauză prin Maxim Iurcu, cu o execuție frumoasă, șut din marginea careului de 16 metri la colțul lung, fără speranțe pentru Gal. Echipa antrenată de Ilie Stan avea să se desprindă decisiv pe finalul întâlnirii printr-un gol de senzație, înscris de Cristian Poștoarcă, din „foarfecă”. Suceveanul Cosmin Tucaliuc, legitimat la formația buzoiană, a urmărit meciul din tribună, fiind accidentat.
Gloria: Stoian – Pîrvulescu, Ghinga, Perju, Toma, Balgiu, Paţurcă, Ciobanu, Andronic, Nedelea, Iurcu. Au mai intrat: Şerban – Poştoarcă, Roşu, Stoica, Socol, Chică-Roşă și Vîrtej. Antrenor: Ilie Stan.
Foresta: Gal – Fărcășan, Novacek, Mateciuc, Drugă – Stănescu, Sumanariu – Cerlincă, Zouaoui, Filip – Marin. Au mai intrat: Darko, David, Postică, Sîncelean, Cimbru, Martin, Hostiuc. Antrenor: Ivan Gvozdenovic. Nu au evoluat deloc accidentații Zvoronciuc și Vultur.
În primul joc de pregătire din intersezon Foresta a dispus cu 9-1 de colega de serie CSM Pașcani.
Până la startul sezonului oficial de primăvară, programat să înceapă pe data de 13 martie, „galben-verzii” vor mai disputa următoarele meciuri amicale: pe 12 februarie cu Aerostar Bacău, pe 16 februarie cu Sporting Vaslui, pe 20 februarie cu CSM Focșani, pe 24 februarie cu Știința Miroslava, pe 27 februarie cu Dacia Unirea Brăila și pe 3 martie cu Șomuz Fălticeni.
Foresta a încheiat sezonul de toamnă al Ligii a III-a pe poziția secundă a Seriei I, la egalitate de puncte cu alte două formații, Știința Miroslava și Bucovina Rădăuți. În primul meci de campionat din 2021, pe data de 13 martie, Foresta va evolua pe teren propriu în compania Ceahlăului Piatra Neamț.