Municipiul Brăila a găzduit pe parcursul săptămânii trecute galele din cadrul Cupei României la box. Așa cum ne-au obișnuit, pugiliștii de la CSM Suceava pregătiți de Andu Vornicu au făcut din nou o figură frumoasă, numărându-se printre protagoniștii competiției. Astfel, fostul vicecampion european de juniori Cristi Măzăreanu a arătat o formă deosebită, dominând concursul categoriei 60 de kilograme pentru tineret. Talentatul pugilist sucevean în vârstă de doar 17 ani a câștigat toate cele cinci meciuri din program fără să cedeze nici măcar o repriză, pentru ca în meciul decisiv pentru titlu să-l învingă înainte de limită pe băimăreanul Samuel Gabriel Roman. În urma acestui succes, Măzăreanu a obținut dreptul de face parte din lotul de tineret al României pentru Campionatul Mondial din Polonia, care va avea loc între 2 și 10 aprilie.
Performanțe excelente au mai obținut Laurențiu Ungureanu și Radu Semian, care s-au clasat pe locurile 2, și respectiv 3, în turneul categoriei 75 de kilograme din cadrul concursului pentru seniori Under 22.
„Ne-am pregătit bine în perioada petrecută la Centrul Olimpic de la Bacău, iar acest lucru s-a simțit în ring. Este un început de an pozitiv pentru noi și sperăm să o ținem așa în continuare. În încheiere, aș dori să mulțumesc pentru sprijin Clubului Sportiv Municipal Suceava și oamenilor de afaceri Ciprian Nuțu și Bogdan Straton”, a declarat Andu Vornicu, care activează și ca antrenor secund la lotul național de tineret.