Gruparea de Liga a III-a Șomuz Fălticeni s-a dovedit deosebit de activă pe piața transferurilor în ultimele zile. Ieri, formația fălticeneană a anunțat înregimentarea mijlocașului ofensiv Rachid Balde, originar din Guineea-Bissau, dar care posedă naționalitate portugheză. Mijlocașul în vârstă de 20 de ani a efectuat junioratul în Anglia, la Watford, a jucat mai apoi la formația de tineret al celor de la Stoke City, iar în ultimul an a fost legitimat în Portugalia, la SG Sacavenense.
Rachid Balde este al treilea „stranier” care a ajuns la Fălticeni în această iarnă, după portughezul Cunha Camara Sandro Munir, fost junior la Sporting Lisabona, și italo-africanul Joao Claudio Gomez Ricciulli, un atacant care până la vârsta de 21 de ani a mai evoluat la juniorii Sampdoriei Genova și pentru echipa Under 23 de la Sporting Braga.
La capitolul veniri mai trebuie trecuți mijlocașii Iosif Netbai, adus de la Foresta Suceava, și Adrian Tănăsoiu, împrumutat de la Pandurii Târgu Jiu.
„Mai suntem în discuții cu un atacant român, cu experiență la nivelul eșalonului al doilea. De asemenea, suntem aproape să semnăm cu trei juniori, după care putem considera încheiată campania de achiziții din această iarnă”, a declarat directorul sportiv Iulian Darabă.