După un stagiu de pregătire desfăşurat la Braşov, în perioada 4 - 9 ianuarie 2021, sub atenta îndrumare a coordonatorului competiţiilor de Tenis 10 din cadrul Federaţiei Române de Tenis, antrenorul Ferry Lechner, fălticeneanul David Arcip a avut un început de an bun, câştigând titlul de campion U12 la cele două turnee la care a participat, respectiv Roman şi Braşov.
Primul turneu din acest an destinat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani, desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Tenis, a fost „Cupa Unirii”, care a avut loc în perioada 16 – 19 ianuarie la Roman. David a plecat din postura de favorit nr. 1, pe care a şi confirmat-o, reuşind să câştige finala şi să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Au fost meciuri interesante şi grele în care micul jucător din urbea de pe Șomuz a reuşit să treacă de sportivi din Chişinău, cum ar fi Ieremia Bulgar, pe care l-a învins în două seturi cu scorul 6-0; 6-1, tenismeni din Iaşi, printre care s-a numărat și Andrei Varna, legitimat la ACS Orhideea Piatra Neamţ, pe care l-a învins cu scorul de 6-1; 6-1. Tot cu un sportiv foarte determinat de a urca pe podium, David Dandu, din Piatra Neamţ, fălticeneanul David Arcip a disputat semifinala turneului, pe care a încheiat-o cu scorul 6-4; 6-1. În finala turneului de la Roman, David a reuşit să facă un meci foarte bun chiar dacă l-a avut ca adversar pe unul dintre prietenii săi, Tudor Petroiu, legitimat la Altius Tenis Club Bacău, încheind meciul cu scorul 6-4; 6-0 şi reuşind să aducă Cupa Unirii la Fălticeni.
Cupa Dinamo Braşov a ajuns la Fălticeni
În perioada 23 - 26 ianuarie 2021, David Arcip, legitimat la Lechner Tenis School Braşov, a abordat tot din postura de favorit nr. 1 primul turneu de tenis de câmp organizat de Clubul Dinamo Braşov în acest an. Cupa Dinamo este un concurs inclus în calendarul publicat de Federația Română de Tenis (FRT) pe site-ul oficial, la care au participat juniori, fete şi băieţi, cu vârste de 12 ani, 14 ani şi 16 ani, precum şi senioare şi seniori. Participarea a fost una foarte numeroasă, numai pe tabloul de joc la categoria U12 fiind înscrişi 32 de jucători din toate colţurile ţării. Şi de această dată David şi-a confirmat poziţia de favorit nr. 1, reușind, pas cu pas, să se califice în şaisprezecimi, unde l-a întâlnit pe Darius Sumedrea, de la Clubul Dinamo din Braşov (scor 6-0; 6-0), în optimi, unde l-a avut ca adversar pe Darius Cosoiu, de la CS Tennis ELP Club Bistriţa (scor 6-2; 6-0). În sferturile turneului l-a întâlnit pe Andrei Beleaua, de la Clubul Dinamo Bucureşti, pe care l-a învins cu scorul 6-0; 6-0. A urmat semifinala disputată cu un experimentat jucător, Radu Marinaş, de la Clubul Dinamo din Braşov, de care David a reuşit să treacă destul de uşor în două seturi cu 6-1; 6-0. Finala turneului de la Braşov a fost una strânsă. David a jucat cu un sportiv mai experimentat şi mai mare cu un an, Andrei Bucătaru, de la ACS Tenis Club Lucian, care i-a testat toate abilităţile, micuţul fălticenean reuşind să câştige turneul de la Braşov cu scorul de 7-5; 6-4, după o luptă strânsă care a durat două ore.
„Ne bucurăm de acest debut promiţător în anul competiţional 2021 şi sperăm ca David să urce cât mai mult în clasamentul U12 şi să îşi însuşească un tenis corect, să îşi dezvolte capacitatea de a gestiona emoţiile în situaţiile dificile pe care le va întâlni în lungul şi anevoiosul drum al performanţei. Mulţumim antrenorului Ferry Lechner pentru implicarea deosebită în formarea sportivului David Arcip, un om care are grijă ca pe lângă antrenamentul intens lui David să nu îi lipsească distracţia şi copilăria. Mulţumim şi sponsorilor Rotary Club Fălticeni, Eurodesign SRL, Saniral SRL, Nico Paul SRL, care susţin performanța micului sportiv, şi nu în ultimul rând doamnei învăţătoare care îl susţine necondiţionat pe David”, a menţionat Ramona Arcip, mama micului campion.
După două săptămâni de cantonament la Braşov, David Arcip se va întoarce acasă, la Fălticeni, pentru semestrul al doilea. Următorul turneu la care va participa va fi cel care se va desfăşura tot la Roman, începând cu data de 6 februarie.