Formația Șomuz Fălticeni, clasată pe locul 5 în ierarhia la zi a Seriei I a Ligii a III-a, va începe astăzi, la ora 14.30, pregătirea de iarnă. Echipa antrenată de Daniel Stoica s-a despărțit de nu mai puțin de 6 fotbaliști în intersezon, este vorba de camerunezul Christ Afalna, ajuns la Unirea Slobozia, columbianul Andres Zapata, ivorianul Jean Frederic Bady, precum și de juniorii Alexandru Micloș, Gavril Ciotu și David Toader. Cu toate acestea, conducerea clubului rămâne optimistă în ceea ce privește parcursul echipei în partea a doua a campionatului.
„E clar că plecarea lui Afalna reprezintă o pierdere pentru noi, iar aici trebuie amintit și faptul că Edi Julei, un alt jucător important al nostru, mai are de efectuat încă trei etape de suspendare. Pe de altă parte suntem în discuții cu 3-4 jucători buni, pe care dorim să-i aducem la Fălticeni, iar cu o pregătire de iarnă bună, sperăm la o clasare fruntașă la finalul competiției”, a declarat directorul sportiv Iulian Darabă.
Pregătirea de iarnă a echipei se va desfășura exclusiv pe plan local, oficialii clubului perfectând până la a această oră și un număr de patru meciuri amicale, cu Csikszereda Miercurea Ciuc, pe 20 ianuarie, Aerostar Bacău, pe 22 ianuarie, și cu Bucovina Rădăuți, pe 30 ianuarie și 20 februarie.
Pe 13 martie, în primul meci de campionat din 2021, Șomuz Fălticeni va evolua în deplasare, pe terenul celor de la Sporting Juniorul Vaslui.