Montarea, în urmă cu aproape două luni, a balonului presostatic de la Baza Sportivă „Unirea” a fost un lucru benefic pentru tenisul sucevean. Dacă în anii trecuți sezonul de zgură la Suceava se încheia în momentul venirii frigului, în prezent lucrurile s-au schimbat radical. Zilnic, de dimineață până seara, tenismenii seniori, dar și copiii care fac performanță se pot antrena în condiții civilizate, bucurându-se de acest frumos sport numit tenis.
Pentru a diversifica activitățile, conducerea clubului Select din localitate a decis să organizeze și o serie de competiții oficiale, care au fost deja înscrise în calendarul Federației Române de Tenis.
Astfel, în ultimele zile ale anului trecut Suceava a găzduit prima ediție a Cupei SAVCOM, o întrecere pentru copii care a avut pe tabloul de concurs câțiva dintre cei mai bine cotați tineri jucători din țara noastră. De altfel, turnee de acest gen vor avea loc constant în primele trei luni din 2021. Astfel, pe 23 și 24 ianuarie balonul de la Baza Sportivă „Unirea va găzdui Cupa Select, pe 27-28 februarie se va desfășura Cupa Mărțișor, iar pe 20-21 martie este programată Cupa Municipiului, toate acestea fiind concursuri juvenile, de categoria a II-a.
În prezent, în aceeași locație, se află în plină desfășurare Cupa Select la tenis dublu, pentru seniori. Dacă primele două ediții s-au desfășurat în aer liber, pe timp de toamnă, în acest an, profitând de noua facilitate creată, competiția se derulează indoor.