Campioana României, CSM Arcada Galaţi, formație la care activează și tânărul voleibalist sucevean Alexandru Rață, în vârstă de 20 de ani, s-a calificat la mare luptă în sferturile de finală ale Cupei CEV la volei masculin, după ce a învins formaţia olandeză Amysoft Lycurgus Groningen, cu scorul de 3-2 (25-19, 26-24, 20-25, 21-25, 15-10), la Moscova, în optimile de finală.
Campioana României a obţinut victoria după ceva mai bine de două ore de joc (2 h 6 min). Arcada a condus cu 2-0 la seturi, dar formaţia din Groningen a revenit şi a egalat, 2-2, însă gălăţenii au reuşit să încline balanţa în tiebreak.
Cel mai bun jucător al echipei gălăţene a fost olandezul Niels Klapwijk, cu 28 de puncte, iar Marian Bala a contribuit cu 11 punte, iar Vasile Talpă, cu 10. De la adversari s-au remarcat Jerome Cross, cu 31 puncte, şi Bennie Tuinstra, 15 puncte.
Alexandru Rață a ajuns la campioana României la începutul acestui sezon, de la gruparea Lapi Dej, cu care s-a situat pe locul cinci în precedenta ediție de campionat a Diviziei A1.
El a fost descoperit la LPS Suceava de profesorul Tudor Orășanu, cu care a și jucat mai apoi la echipa locală de seniori, CSM.
Alexandru Rață este în prezent student în anul II la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.