Chiar dacă se apropie de vârsta de 38 de ani, Lucian Goian dorește să își continue activitatea fotbalistică, fiind tentat de o nouă aventură în Asia. Fundașul susține că are o ofertă interesantă de la o echipă din Iran, dar că mutarea este blocată din cauza unei legi care interzice transferurile jucătorilor străini.
„Mă simt bine din punct de vedere fizic și vreau să mai joc. Am oportunitatea să merg în Asia, de această dată în Iran, dar mă blochează o nouă lege. Momentan nu au voie să aducă jucători străini noi în campionat, putând să-și prelungească înțelegerile doar cei care sunt deja acolo. Oferta este mult peste media salariilor din Liga 1. Nu mă umplu de bani, dar aș vrea să mai joc pentru că sunt bine din punct de vedere fizic și simt că pot să mai joc”, a declarat fotbalistul sucevean la Prosport Live.
Lucian Goian a mai dezvăluit că după încheierea activității sportive intenționează să urmeze calea antrenoratului. Chiar dacă fratele său, Dorin Goian, urmează cursurile școlii din România, Lucian este tentat să meargă la Coverciano, acolo unde s-a școlit și Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale a României.
„M-ar tenta o carieră în antrenorat pe viitor, mi-ar plăcea să rămân în fotbal, și aș dori să mă perfecționez în Italia sau Franța. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar acolo sunt școli de antrenori mult mai bine cotate. Școala de antrenori din România este bună, știu asta de la Dorin, se învață foarte multe, dar în Italia probabil aș învăța și mai multe. În România sunt mulți antrenori care nu și-au găsit echipe… Una e când scrie pe tine Coverciano și alta că ai licența Pro obținută în România”, a mărturisit fotbalistul sucevean.
Lucian Goian a fost descoperit de antrenorul Ilie Gafencu, debutând la seniori cu Foresta Suceava. Ulterior, și-a trecut în CV formații precum FC Oneşti, Ceahlăul Piatra Neamț, Dinamo București, Astra Giurgiu, FC Braşov, CFR Cluj, Tianjin Teda (China), Beijing Baxy (China), Mumbai City (India), Perth Glory (Australia) sau Chennaiyin (India).
În 2007, Goian a devenit campion al României cu Dinamo, club unde a mai cucerit o Cupă a României şi Supercupa (ambele în 2005). În 2016, Lucian Goian câștiga Cupa României și cu CFR Cluj.
De asemenea, Lucian Goian a adunat și 12 prezențe în echipa națională de tineret a țării noastre.