CSU Suceava a avut o comportare dătătoare de speranțe în etapa a XII-a a Ligii Naționale. Handbaliștii pregătiți de Adrian Chiruț și Iulian Andrei au pierdut cu scorul de 24-20 (12-10), duelul din Capitală, cu AHC Dobrogea Sud Constanța, jucând în multe momente de la egal la egal cu una dintre cele mai bune echipa ale campionatului. „Studenții” s-au mobilizat exemplar și s-au ținut aproape de mai bine cotații lor adversari până în minutul 51, când au trecut în premieră în avantaj, cu 20-19. Experiența superioară a dobrogenilor, care s-au bazat în momentele decisive și pe sprijinul arbitrilor Ninel Costache și Adrian Vasile, i-a ajutat să gestioneze așa cum trebuie secvențele de final ale întâlnirii.
Trebuie precizat, în economia partidei, că sucevenii au fost penalizați cu nu mai puțin de zece lovituri, fiind obligați să evolueze constant în inferioritate numerică, în special în repriza secundă.
„A fost un meci deosebit de disputat, împotriva unei echipe foarte bune. Finalul partidei n-a fost așa cum ne-am fi dorit, și pun acest lucru pe seama tinereții noastre și a experienței jucătorilor care compun formația constănțeană. Atacul nostru n-a mai mers pe final, n-am avut curaj să aruncăm la poartă și aici s-a făcut diferența. Ca și atitudine, însă, ne-am prezentat mult mai bine față de jocul precedent, cu CSM București”, a declarat antrenorul principal al grupării sucevene, Adrian Chiruț.
Unul dintre cei mai buni jucători ai „alb-albaștrilor” în disputa din runda a XII-a a fost interul stânga Pavel Loic, autor a șase goluri.
„Știam că ne așteaptă un meci greu și ne-am pregătit pentru acest lucru. Am avut multă încredere în noi, am luptat pe teren, dar din păcate am comis și greșeli. Ne-am convins că nu există meciuri ușoare în Liga Zimbrilor, iar pentru noi urmează un nou duel important, cu Dunărea Călărași, în care trebuie să dăm totul”.
Dobrogea Sud Constanța: Iancu, Vasile – Șandru 7, Buricea 5, Komogorov 4, Chiuffa 3, Susanu 2, Nikolic 1, Nistor 1, Chikovani 1, Blazevic, Simovic, Ilie, Ersin, Ignat, Stănescu. Antrenor: Djordje Cirkovic.
CSU Suceava: Makaria, Grigoraș – Kobzii 7, Loic 6, Furak 5, Dascălu 1, Câmpan 1, Manjic, Petrov, Sadovyi, Stanciuc, Fodorean, Nalbantoglu, Oancea, Lupu, Juverdianu. Antrenori: Adrian Chiruț și Iulian Andrei.
Gruparea suceveană ocupă poziția a XIII-a în ierarhia Ligii Zimbrilor
A fost o rundă a XII-a în care Dinamo a câștigat la „masa verde” duelul cu Dunărea Călărași, formație care se confruntă în aceste zile cu un focar de coronavirus. De asemenea trebuie remarcat și primul punct stagional cucerit de Magnum Botoșani, în urma duelului cu HC Buzău. În derbiul rundei, Potaissa Turda a învins la o diferență de trei goluri pe CSM București.
Rezultate complete înregistrate în etapa a XII-a:
Magnum Botoșani – HC Buzău 26-26
Minaur Baia Mare – CSM Făgăraș 31-25
Dobrogea Sud Constanța – CSU Suceava 24-20
CSM Focșani – CSM Bacău 26-27
Politehnica Timișoara – Steaua București 24-20
CSM București – Potaissa Turda 22-25
CSM Reșița – CSM Vaslui 23-25
Dunărea Călărași – Dinamo București 0-10
Clasament Liga Națională
1 Dinamo București 12 12 0 0 319-221 36
2 Potaissa Turda 12 10 0 2 361-291 30
3 Dobrogea Sud 12 10 0 2 287-228 30
4 Minaur Baia Mare 12 8 1 3 272-237 25
5 CSM București 12 8 0 4 327-298 24
6 Politehnica Timișoara12 8 0 4 251-232 24
7 Steaua București 12 6 3 3 283-263 21
8 HC Buzău 12 6 2 4 319-316 20
9 CSM Vaslui 12 5 1 6 299-321 16
10 CSM Făgăraș 12 5 0 7 238-244 15
11 Dunărea Călărași 12 4 0 8 242-246 12
12 CSM Focșani 12 4 0 8 171-204 12
13 CSU Suceava 12 3 2 7 282-317 11
14 CSM Bacău 12 2 0 10 208-265 6
15 Magnum Botoșani 12 0 1 11 143-250 1
16 CSM Reșița 12 0 0 12 267-336 0
La finalul sezonului regular, primele opt clasate se vor califica în play-off, în vreme ce ultimele opt clasate vor juca în play-out, de unde vor retrograda direct patru echipe.