Arbitrul sucevean Vlad Ciobanu s-a orientat de ani buni către futsal, acolo unde se află din 2017 pe lista FIFA, fiind delegat constant la partide internaționale. Recent, acesta a condus meciul de baraj dintre Israel și Cipru pentru calificarea în grupele principale din cadrul preliminariilor pentru Campionatul European de futsal din 2022, încheiat cu victoria gazdelor, cu scorul de 3-2.
„Pentru mine a fost un joc util, reprezentând a doua convocare internațională din acest an și prima după reluarea competițiilor. Protocolul de securitate este foarte strict acum, nu se poate ieși din hotel decât pentru a merge la sală. În primul rând se resimte lipsa spectatorilor, din păcate lipsește acea bucurie a suporterilor de a viziona un meci în tribune. Este strictețe maximă pe tot traseul deplasării și la sală, este obligatoriu un test negativ făcut cu 48 de ore înainte de plecare”, a declarat pentru site-ul frf.ro arbitrul în vârstă de 39 de ani, care a fost promovat în 2020 în prima categorie a arbitrilor UEFA.
Vlad Ciobanu este stabilit cu familia la Iași, ajungând să ocupe în prezent funcția de președinte al Comisiei Județene a Arbitrilor ieșeni.