Formația CSM Suceava a câștigat primul meci oficial disputat după aproape nouă luni de pauză competițională. Voleibaliștii pregătiți de Tudor Orășanu s-au impus cu scorul de 3-2 la Arad, într-un joc contând pentru noul sezon al Diviziei A2, Seria Vest. Așa cum o arată și scorul, partida a fost una echilibrată. Primul set a revenit sucevenilor, cu 25-21, însă gazdele au revenit și s-au impus în setul secund în aceeași manieră. Setul al treilea a revenit clar oaspeților, cu 25-15, pentru ca arădenii să egaleze iar, după ce și-au adjudecat setul al patrulea cu 25-21. Voleibaliștii de la CSM au fost mai concentrați pe finalul întâlnirii și s-au impus cu scorul de 15-11 în tie-break, obținând un succes meritat.
Gruparea suceveană a contat în meciul de la Arad pe următorii jucători: Ștefan Verciuc, Marius Bortă, Răzvan Dănilă, Gabriel Albu, Ștefan Asmarandei, Cosmin Boghian, Denis Croitor, Andrei Curic și Alexandru Roman.
În afară de CSM Suceava, din Seria Vest a Diviziei A2 de volei masculin mai fac parte formațiile Volei Club Zalău, CS Oțelu Roșu, CSȘ CNE Lapi Dej, Pro Volei Arad și Volei Municipal Zalău.