Formația Rugby Club Gura Humorului s-a impus, sâmbătă, în derbiul local al Diviziei Naționale de Rugby, trecând de Bucovina Suceava, pe terenul acesteia, cu scorul de 18-13 (15-10 pauză).
Humorenii au venit la Suceava cu o echipă tânără, din care au făcut parte 8 juniori din echipa care are trei titluri naționale, sportivi care abia au împlinit 18 ani. De partea cealaltă, sucevenii au aliniat o echipă experimentată, inclusiv cu jucători care au revenit după mai mulți ani de pauză. Tinerețea s-a dovedit a fi mai importantă decât experiența în acest meci, în care a contat decisiv probabil și pregătirea superioară.
Sucevenii au început mai bine, punând presiune pe apărarea humoreană și conducând la un moment dat cu 10-3. Treptat, echipa din Gura Humorului a început să domine, să pună presiune pe apărarea suceveană. Deși nu au putut înscrie vreun eseu, humorenii au forțat greșeli din partea sucevenilor și au obținut lovituri de pedeapsă. Cheia meciului a stat în Alin Conache, fiul cel mai mic al fostului jucător sucevean Vasile Conache, care a adus toate punctele humorenilor, din șase lovituri de pedeapsă, din care cel puțin jumătate au fost transformate din poziții dificile.
De cealaltă parte, după începutul mai bun, sucevenii nu au mai fost lucizi, reușind să ajungă rar în faze apropiate de eseu. Pentru suceveni acesta a fost primul meci după o pauză de un an de zile, iar pregătirea a fost una dificilă, fără antrenamente colective, care nu s-au putut face în lipsa testelor Covid, făcute doar înainte de meci.
Andrei Varvaroi, antrenorul echipei de juniori de la Gura Humorului, cel care a coordonat echipa și la acest meci la seniori, s-a arătat încântat de evoluție jucătorilor, atât a celor tineri, cât și a celor experimentați. De exemplu, în linia I a humorenilor a evoluat aproape tot meciul Bogdan Formagiu, care are 42 de ani.
”În privința copiilor pot spune că aceștia au făcut pasul cu dreptul la seniori, suntem foarte mulțumiți de acest joc cu Suceava. Vrem să îi ținem în continuare la Gura Humorului și cred că acest campionat al DNS, al doilea eșalon valoric, este mediul excelent pentru ca ei să crească”, a declarat Andrei Varvaroi.
Partida s-a desfășurat la Baza Unirea, iar din cauza condițiilor impuse de pandemia de coronavirus o parte din iubitorii sportului cu balonul oval au ales să vadă meciul de pe digul construit pe malul râului Suceava.
La final s-a acordat Cupa Bucovinei, un trofeu pus în joc în derbiul local, care ajunge în premieră la Gura Humorului.
Această formulă restrânsă de campionat, cu meciuri mai puține din cauza costurilor foarte mari cu testele Covid, făcute la peste 30 de jucători de echipă, s-a încheiat deja pentru RC Gura Humorului, în timp ce CSM Bucovina Suceava mai are de jucat, sâmbăta viitoare, în Capitală, cu RC Grivița.