Foresta a câștigat clar meciul restant cu Sporting Juniorul Vaslui, din cadrul etapei a VII-a a Ligii a III-a. Partida disputată miercuri după-amiază, pe stadionul Areni, s-a încheiat cu scorul de 4-0 pentru formația suceveană, desprinderea s-a produs însă destul de târziu, în ultima jumătate de oră a partidei.
Așa cum era de așteptat, „forestierii” au dominat de la un capăt la celălalt întâlnirea, mai ales că au avut în față o formație tânără și neexperimentată, cu o medie de vârstă de doar 19 ani.
Sucevenii au început jocul avântat și în primul sfert de oră au ratat două bune oportunități de a deschide scorul, prin atacantul Robert Martin. Nici căpitanul Dudu Drugă nu avea să fie însă mai norocos, acesta irosind în minutul 19 o lovitură de la 11 metri obținută de Andrei Cerlincă. Vasluienii au avut cele mai bune momente de joc după jumătatea reprizei întâi, când și-au creat două oportunități notabile pe faza ofensivă, prin Hagiu și Onuț.
În repriza a doua, mai exact în minutul 54, portarul Ionuț Ailenei, cel mai bun jucător al oaspeților, s-a remarcat din nou, la șutul sănătos al lui Andrei Cerlincă, din afara careului mare. Golul mult așteptat de suceveni a venit în minutul 67, atunci când Cerlincă a inițiat o acțiune caracteristică în flancul drept și a centrat în fața porții pentru Martin, al cărui șut l-a întins serios pe Ailenei. Mingea respinsă cu greutate de portarul celor de la Vaslui a ajuns la mijlocașul Marius Filip, care a trimis-o cu latul în plasă, de la opt metri. Omul meciului pentru „forestieri” avea să fie însă atacantul Alexandru Marin, introdus pe teren abia în minutul 56 al partidei. Masivul fotbalist al grupării sucevene și-a făcut prima dată simțită prezența pe gazon în minutul 79, atunci când a împins mingea din cădere în poartă, talonat de un adversar. Șapte minute mai târziu același Marin a schimbat din nou tabela cu o execuție simplă, din apropiere, în urma unei faze la care au mai contribuit brazilianul Da Silva și Netbai, pentru ca tot el să stabilească scorul final în minutul 89, după ce balonul i-a venit norocos, dintr-un carambol.
Pentru echipa vasluiană au evoluat Ionuț Ailenei, Valentin Hagiu și Aurel June, fotbaliști care în turul sezonului precedent au jucat sub formă de împrumut pe Areni, precum și Iustin Oblesniuc, originar din Câmpulung Moldovenesc.
Următorul meci al Forestei va avea loc tot pe teren propriu, sâmbătă, cu începere de la ora 14.00, împotriva nou promovatei Dante Botoșani, și va conta pentru etapa a IX-a a Ligii a III-a, ultima a turului.
Foresta Suceava: Gal – Vișinar, Celeadnic, Novacek, Drugă – Stănescu (56 Marin), Sumanariu (82 Vitu) – Filip, Sîncelean (46 Nechita), Cerlincă (82 Netbai) – Martin (71 Da Silva). Antrenor: Ivan Gvozdenovic.
Sporting Juniorul Vaslui: Ailenei – Baciu, Costache, Chiorean, Ștefanovici – Onuț – Hagiu, Cracea, Codreanu (74 Oblesniuc), Ciubotaru (85 Șonea) – Rusu (80 June). Antrenor: Costinel Botez.
Clasament Seria I
La finalul sezonului, primele două clasate în serie se vor califica în semifinalele play-off-ului de promovare în Liga a II-a, în vreme ce ultimele două clasate vor retrograda în ligile județene.