Al doilea eșalon valoric al rugbiului românesc, Divizia Națională de Seniori (DNS), unde sunt angrenate cele două reprezentante ale județului nostru, CSM Bucovina Suceava și RC Gura Humorului, se va finaliza în cele din urmă pe teren, dar într-o formulă de joc restrânsă, pentru limitarea costurilor necesare testelor Covid.
Federația Română de Rugby (FRR) a ajuns la un acord cu 7 din cele 8 cluburi din DNS, cu excepția reprezentanților echipei din Arad, care au declinat invitația de a juca dacă se impune testarea.
După cum ne-a explicat Ștefăniță Rusu, managerul-jucător al echipei humorene, primele patru echipe după clasamentul din tur vor juca în play-off, în timp ce cele trei rămase din a doua jumătate a clasamentului, respectiv RC Grivița București, CSM Bucovina Suceava și RC Gura Humorului, vor juca pentru locurile 5-7.
Inițial s-a propus ca echipele să joace fiecare tur-retur, însă costurile mari pentru testarea întregului staff, dar și problema apropierii sezonului rece, au dus la decizia ca echipele să joace fiecare cu fiecare o singură dată.
Ștefăniță Rusu a subliniat că este important că se va termina campionatul pe teren, iar juniorii humoreni au o șansă importantă de a face pasul la seniori:
”Având în vedere că avem nevoie de 5-6 săptămâni de pregătire, iar aceasta nu a putut fi încă începută în comun, meciurile se vor juca în luna noiembrie. Practic, vom avea câte două partide de echipă, iar în total vor fi trei etape. Noi, la Gura Humorului, avem un obiectiv important, tinerii campioni naționali de la juniori, acum U 19, care au șansa de a face pasul la seniori în aceste două partide. Facem în aceste zile o evaluare a lotului, să vedem din jucătorii mai vechi câți vor fi dispuși să joace în condițiile de acum. O parte dintre membrii echipei au făcut individual pregătire, au rămas aproape de sala de forță și acum sunt la reacomodare la efort, însă nu va fi ușor, vom avea practic un nou meci oficial la distanță de un an față de ultimul”.
Marius Colțuneac, antrenorul echipei CSM Bucovina Suceava, a precizat și el că majoritatea jucătorilor sunt încântați că se va juca, chiar și așa, în formulă restrânsă:
”Trebuie făcute teste înainte de vizita medicală, iar apoi la 14 zile, sunt costuri importante, iar dacă se punea problema de jucat integral returul, nu ne permitea bugetul să facem atâtea testări. În condițiile acestea, cu o lună și ceva de pregătire și două meciuri de jucat e mai suportabil financiar. Avem un grup unit, băieții au fost consultați și ei cu privire la această formulă, cel mai important este să avem continuitate, dacă nu jucam deloc în 2020 era o pauză foarte greu de surmontat!”, a spus Marius Colțuneac.
Antrenorul sucevean a precizat că de săptămâna viitoare se va trece în regim de urgență la testări, vizită medicală și apoi la antrenamente. Dacă jucătorii vor putea reîncepe antrenamente comune la 1 octombrie va fi ceva timp pentru reacomodare la efort, în condițiile în care prima etapă ar urma să se dispute pe 7 noiembrie.
Unul din meciurile din noiembrie va fi derbiul local, dintre Suceava și Gura Humorului, iar apoi cele două echipe locale vor juca cu RC Grivița. Ultimul derbi local a fost în toamna lui 2019, când, la Gura Humorului, cele două echipe locale au încheiat la egalitate 13-13.