Șomuz Fălticeni este prima echipă de fotbal din județul Suceava care va debuta în sezonul oficial 2020-2021. Formația antrenată va juca, astăzi, în primul tur al Cupei României, cu Dante Botoșani. Calificarea se va decide într-o singură manșă, de la ora 16.30, la Dorohoi, pe terenul noii promovate în eșalonul al treilea din județul vecin.
„Ne propunem un parcurs cât mai lung în Cupa României, de aceea ne dorim mult calificarea în turul următor. După 6 luni de pauză competițională jucătorii noștri abia așteaptă să revină pe gazon, iar această poftă de fotbal sperăm să se vadă transpusă și pe tabela de marcaj”, a declarat Iulian Darabă, directorul sportiv al celor de la Șomuz.
În intersezon, gruparea fălticeneană s-a întărit cu portarul Claudiu Chindriș, venit de la FC U Craiova, fundașul central Bogdan Forisz, adus de la Național Sebiș, mijlocașul Alexandru Micloș, de la FC Botoșani, și juniorii Carlos Mocan, transferat de la Universitatea Cluj, și David Toader, împrumutat de la Juniorul Suceava.
Pe tabloul de concurs nu se va afla și câștigătoarea fazei județene a Cupei României, întrucât în acest an, competiția patronată de AJF Suceava nu a putut fi dusă la bun sfârșit, din cauza pandemiei de coronavirus.
În total, în primul tur al Cupei României, faza națională, se vor disputa 30 de meciuri, 24 dintre participante fiind echipe desemnate de AJF-uri, iar restul de 36, formații care au evoluat în sezonul precedent în Liga a III-a. Împerecherea echipelor a fost făcută de Departamentul Competiții al Federației Române de Fotbal pe baza criteriului geografic.
Foresta și Bucovina Rădăuți, celelalte reprezentante ale județului Suceava în cel de-al treilea eșalon, vor intra în competiție în turul al doilea, pe data de 23 septembrie.