Startul sezonului competițional 2020-2021 în handbalul românesc a fost reprogramat. Pe 15 august era stabilit turneul Final Four al Cupei României la handbal masculin, Liga Zimbrilor ar fi trebuit să debuteze pe 19 august, iar Liga Florilor, 8 zile mai târziu. Aceste date au devenit însă imposibil de pus în aplicare, iar șefii federației au convocat din nou cluburile la o ședință online, pentru a fi prezentate câteva variante posibile de start.
Astfel, noul sezon ar urma să înceapă oficial pe data de 1 septembrie, cu turneele de promovare. La masculin, unde pentru cele două promovabile, gruparea CSU Suceava se va lupta cu Magnum Botoșani, CSM Alexandria și Unirea Sânnicolau, competiția se va desfășura în perioada 1-3 septembrie, iar la feminin, între 1-5 septembrie. Ambele turnee vor avea loc în aceeași locație, la Cheile Grădiștei.
Turneul Final Four al Cupei României la handbal feminin este următorul pe „listă”. Acesta ar urma să se desfășoare pe 3-6 septembrie, la București. Toate echipele vor fi găzduite la Rin Grand Hotel. Pe 12-13 septembrie se va desfășura și întrecerea similară masculină, tot la București.
În ceea ce privește startul campionatelor, aici lucrurile stau puțin diferit. Liga Zimbrilor ar urma să înceapă imediat după turneul Final Four cu trei etape de campionat, care ar urma să se desfășoare sub forma unui turneu de sală.
În condițiile în care vor obține promovarea în Liga Zimbrilor în urma turneului de baraj de la Cheile Grădiștei, formația antrenată de Adrian Chiruț și Iulian Andrei ar putea întâlni pe CSM București sau Steaua în prima etapă.
Iată cum se prezintă programul rundei inaugurale al ediției de campionat 2020-2021 din Liga Națională masculină: CSM Reșița – CSM Focșani, CSM București – Locul 1 turneu promovare, HC Dobrogea Sud Constanța – CSM Bacău, Dunărea Călărași – HC Buzău, Minaur Baia Mare – CSM Vaslui, SCM Poli Timișoara – Potaissa Turda, Steaua București – Locul 2 turneu promovare, CSM Făgăraș – Dinamo București.
Trebuie precizat că CSU Suceava este creditată cu șanse mare de promovare pe prima scenă a handbalului românesc ca urmare a campaniei spectaculoase de transferuri efectuată în această vară, când au fost înregimentați nu mai puțin de zece jucători, este vorba de portarul Ştefan Grigoraș (29 de ani), pivotul macedonean Kostadin Petrov (29 de ani), extrema stânga Alin Cîmpan (30 de ani), interul dreapta Valentin Anton (30 de ani), interul stânga Alexandru Dascălu (23 de ani), interul dreapta Cătălin Fodorean (21 de ani), portarul Darius Makaria (27 de ani), internaționalul turc Baran Nalbantoglu (27 de ani), ucraineanul Sadovyi Viacheslav (30 de ani) și centrul Botond Balazs (23 de ani).