Antrenorul Adrian Chiruț a decis să-l coopteze în lotul echipei de handbal seniori a Clubului Sportiv Universitar din Suceava pe foarte tânărul și talentatul Daniel Stanciuc, în vârstă de doar 16 ani. Stanciuc este considerat de specialiști un handbalist de mare viitor, el fiind căpitanul lotului național de cadeți al României. Daniel este un produs sută la sută al centrului de copii și juniori al grupării sucevene, începând handbalul la vârsta de 9 ani, sub atenta supraveghere a antrenorului Vasile Boca, cel care l-a și descoperit de altfel. Daniel Stanciuc evoluează pe postul de coordonator, având și calități fizice adecvate pentru acest sport complex, 1,93 metri înălțime la o greutate de 88 de kilograme.
„Voi munci enorm pentru a face față rigorilor din handbalul de mare performanță! Talentul nu este suficient pentru a ajunge cel mai bun! Îmi doresc enorm să pun umărul la îndeplinirea tuturor obiectivelor! Generația din care fac parte este una de excepție și cred că avem potențialul să formăm la Suceava o echipă de mare viitor”, a declarat Daniel Stanciuc.