Gruparea Șomuz Fălticeni se întărește în perspectiva ediției 2020-2021 a Ligii a III-a, care ar trebui să debuteze pe data de 29 august. După ce zilele trecute a anunțat transferul portarului Claudiu Chindriș, care în sezonul precedent a contribuit la promovarea celor de la FC U Craiova în eșalonul secund, la mijlocul acestei săptămâni formația fălticeneană a mai înregimentat doi jucători.
„Sub comanda antrenorilor Daniel Stoica, Adrian Levițchi și Florin Ailenei au ajuns doi fotbaliști de valoare. Ne-am înțeles cu Bogdan Forizs, un jucător experimentat, care joacă pe postul de fundaș central, fost căpitan al echipei Național Sebiș, care activează în Seria a IV-a a Ligii a III-a. Celălalt proaspăt sosit este juniorul Carlos Andrei Mocan, de la Universitatea Cluj. Le uram bun venit în cadrul clubului nostru și evoluții cât mai reușite! Campania de achiziții nu se va opri aici. Zilele acestea suntem în tratative avansate cu doi jucători străini și un român”, a declarat Iulian Darabă, directorul sportiv al celor de la Șomuz.
Nu mai puțin de 21 de fotbaliști participă în prezent la antrenamentele formației fălticenene.