Baza Sportivă „Unirea” va găzdui la sfârșitul acestei săptămâni Cupa „Select” la tenis de câmp pentru amatori, primul turneu din 2020 din cadrul Circuitului Tenis Partener. Ca de obicei, întrecerea a fost structurată pe mai multe categorii de valoare. Tabloul de concurs de la Nivelul 5 a fost disponibil tenismenilor începători, în timp ce nivelurile 6 și 7 s-au adresat practicanților acestui sport din ce în ce mai avansați.
„Pe fondul acestei pandemii care are darul să țină lumea mai mult în casă și în izolare, este bine că mișcarea în aer liber începe să revină în actualitate. Cu atât mai mult tenisul este un sport foarte sigur pentru aceste timpuri, contactul fizic fiind inexistent, iar distanțarea dintre adversari, una considerabilă. E adevărat că numărul participanților nu mai este la fel de mare ca în anii trecuți, când aveam mulți concurenți din alte județe. Dar chiar și așa, este un pas înainte”, a declarat Costel Chelariu, managerul turneului.
Cupa „Select” va debuta vineri și se va încheia duminică la prânz.